Tatăl şi bunicul scriitorului Alexandru Al. Macedonski au fost militari de carieră. Bunicul a luptat alături de Tudor Vladimirescu, iar tatăl a fost general

Scriitorul Alexandru Al. Macedonski are descendenţă privilegiată. Familia în care s-a născut făcea parte din clasa boierimii, iar înaintaşii săi au avut o carieră militară de răsunet.

Alexandru Al. Macedonski s-a născut în anul 1854. Tatăl scriitorului a ajuns la gradul de general şi a ocupat funcţia de ministru de război sub domnia lui A. I. Cuza.

De asemenea, bunicul său, Dumitru, a fost un apropiat al revoluţionarului Tudor Vladimirescu, pe care l-a trădat mai târziu, susţinând Eteria.
 

„Alexandru Al. Macedonski, provenea dintr-o familie ilustră, tatăl fiind generalul Al. D. Macedonski, fost şef de stat major şi ministru de război al lui Alexandru Ioan Cuza, precum şi nepot al lui Dumitru Macedonski, apropiat al lui Tudor Vladimirescu, a cărui mişcare o părăseşte însă, fiind apoi acuzat de trădare“, arată Sorin Popescu, în volumul „Nostalgii“.

Proprietăţi întinse în judeţul Dolj

Tatăl scriitorului avea proprietăţi întinse în judeţul Dolj, de-a lungul Văii Amaradiei. Sorin Popescu arată că acesta şi făcut un arbore genealogic care nu ţinea cont de realitate:

  Generalul Al. D. Macedonski avea întinse moşii în Dolj (la Adâncata şi Pometeşti, pe Valea Amaradiei), fiind căsătorit cu Maria, fiica pitarului Dimitre Pârâianu, din cunoscuta boierime oltenească. Ulterior însă, generalul Macedonski îşi confecţionează un arbore genealogic fantast, ca descendent al principiilor de Lituania, înrudit cu casele domnitoare europene.   

Familia sa a pierdut toată averea 

Alexandru Al. Macedonski îşi va completa studiile în străinătate, dar a fost nevoit să se întoarcă după ce familia sa a pierdut întreaga avere. Astfel, el a început o activitate publicistică şi literară. „După moartea neaşteptată a tatălui, survenită în 1869, tânărul Alexandru este trimis pentru studii în străintate, la Viena, la Geneva, mai apoi în Italia, făcând dese călătorii în Franţa, la Munchen, Veneţia, Napoli, Tyrol etc. Întrucât familia Macedonski îşi pierde aproape întreaga avere, Alexandru se întoarce în ţară, publică primul său volum de versuri «Prima verba» şi îşi începe activitatea publicistică înfiinţând efemere ziare şi reviste, unde îi apar poezii anti dinastice, care îi atrag repercusiuni nedoritye, chiar recluziunea“, se mai arată în lucrarea „Nostalgii“. 

Revista „Literatorul“, marele succes al lul Alexandru Al. Macedonski 

Revista „Literatorul“ reprezintă marele succes din cariera publicistică a lui Alexandru Al. Macedonski. „Din 1880, scoate revista «Literatorul», de care i se va lega numele în posteritate şi unde vor publica şi activa discipolii săi, precum E. Speranţia, M. Cruceanu, Şt. Petică, D. Karnabatt, mai apoi Oreste, Cincinat Pavelescu,  C. Cantilli, Victor Eftimiu, Ion Pillat, Gala Galaction, George Bacovia, Adrian Maniu, Tudor Vianu, Al. Th. Stamatid, Horia Furtună etc“, relatează Sorin Popescu. 

A plecat din ţară în urma unui atac la boala lui Mihai Eminescu

O epigramă care a apărut în revista pe care o conducea i-a atras oprobiul populaţiei şi a fost nevoit chiuar să plece din ţară o perioadă. „În anul 1883, o epigramă nefericită apărută în «Literatorul» în legătură cu boala lui Eminescu îi atrage ostracizarea public şi Macedonski este nevoit să se autoexileze la Paris, unde întreţine relaţii literare cu nume cunoscute ale momentului şi scrie peozii în limba franceză“, se mai prezintă în volumul „Nostalgii“. 

A luptat cu lipsuri până la moarte 

S-a întors în ţară şi a fost nevoit să lupte cu lipsurile până la sfârşitul vieţii. A murit în locuinţa sa, alături de el aflându-se soţia şi copiii.
 

„După reîntoarcerea în ţară, Macedonski va fi mereu prezent în viaţa literară, dar va trebui să lupte din greu, până la moarte, cu greutăţi materiale insurmontabile, precum şi cu blamul public pe care îl cauzase atacul împotriva lui Eminescu, de care însă se dezice la un moment dat. Alexandru Macedonski moare în casa sa din Calea Dorobanţilor, nr. 17 (astăzi demolată), la 24 noiembrie 1920, înconjurat de soţie şi copii, după ce aspiră cu nesaţ, de pe batistă parfumul de roze adus de fiul său Nikita, extrtas din florile pe care le iubea atât mult. La înmormântare îi aduc un ultim omagiu, printre alţii, Octavian Goga, Ion Pillat, Horia Furtună, Victor Eftimiu, C. Costa Foru. Cortegiul funerar străbate Calea Victoriei, se opreşte la Teatrul Naţional, apoi se îndreaptă în sus, pe Şerban Vodă, spre cimitirul Bellu, unde este îngropat“, mai arată Sorin Popescu. 

În privinţa operei, cea mai valoroasă creaţie sale se găseşte în poezie, unde se remarcă volumul «Excelsior» (1885), care cuprinde celebrele sale «Nopţi», precum şi «Poema rondelurilor», carte apărută postum în 1927.