Sechestru pe bunurile echipei Pandurii. Clubul are de achitat la Finanţe aproximativ 500.000 de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Autocarul echipei a fost pus sub sechestru
Autocarul echipei a fost pus sub sechestru

Bunurile clubului Pandurii au fost puse sub sechestru de către Administraţia Finanţelor Publice. În urma unui control pe perioada anilor 2012 şi 2013, s-a constatat un prejudiciu la bugetul statului de aproximativ 2,4 milioane de lei.

Suma constă în impozite pe profit, TVA şi majorări de întârziere.  Marin Condescu se va alege cu un nou dosar penal pentru evaziune fiscală.

Clubul Pandurii are de achitat la bugetul de stat aproximativ 500.000 de euro, care reprezintă impozit pe profit, TVA, penalităţi şi majorări de întârziere. Finanţele au pus sechestru pe bunurile echipei. Conducerea clubului va cere o reeşalonare a datoriei şi vrea să recupereze banii de la fosta conducere a echipei. „Deja ni s-a pus sechestru asigurator pe bunurile care se află în patrimoniul clubului: pe maşini, autocar şi mai multe bunuri. Probabil că o să face o solicitare de eşalonare a plăţilor, pentru că suntem, până la urmă, buni platnici. Nu e o datorie făcută de noua conducere. Trebuie să găsim soluţii pentru rezolvarea acestor probleme, pentru că nu avem de unde să dăm toţi banii o singută dată“, a spus Mihai Prunariu, preşedintele clubului Pandurii.  

PLÂNGERE PENALĂ ÎMPOTRIVA LUI CONDESCU

Principala vină pentru această situaţie o are fosta conducere a clubului Pandurii, în frunte cu Marin Condescu. Potrivit preşedintelui Mihai Prunariu, echipa de control a constatat mai multe fapte penale, iar o sesizare va ajunge şi pe masa procurorilor. „Îngreunează situaţia clubului. Am spus că din spate vin foarte multe lucruri. Nu putem ajunge niciodată la zero să ştim ce avem de făcut. În acest fel se crează o stare de tensiune la club. O să găsim soluţii şi o să rezolvăm cumva. Probabil că ne vom constitui şi parte civilă împotriva fostei conduceri, pentru a recupera prejudiciul. Suntem obligaţi să facem acest lucru, mai ales că finanţele au constatat fapte penale şi trebuie să facă o sesizare penală. Cred că s-a şi făcut deja. În principal este vorba de evaziune fiscală constatată în raportul de control financiar“, a mai spus Mihai Prunariu.  

Marin Condescu şi Viorel Temelescu, care au ocupat funcţiile de preşedinte şi de vicepreşedinte la echipa de fotbal, sunt judecaţi de Tribunalul Olt pentru spălare de bani, delapidare, înşelăciune, fals şi uz de fals, iar prejudiciul imputat acestora se ridică la aproximativ cinci milioane de lei.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite