„Românizarea“ Uzinei Reşiţa, mega-afacerea din interbelic. Metodele Guvernului Ion C. Brătianu prin care combinatul a fost luat de la străini

Părintele combinatului Reşiţa este considerat împăratul Iosif al II-lea al sfântului Imperiu Roman. Influenţa factorilor străini s-a resimţit până în secolul al XX-lea, când, în perioada interbelică, guvernul condus de Ion C. Brătianu a reuşit ca reprezentanţii României să preia conducerea uzinei.

La jumătatea secolului al XVIII-lea, Austria a pierdut în faţa Prusiei, principala, regiune minieră şi industrială. Iosif al II-lea a pornit în căutarea unei zone bogate în zăcăminte, pentru a înlocui pierderea suferită. A ajuns, astfel, şi în Transilvania şi a dispus începerea exploatărilor în zona Reşiţa. Exploatarea industrială a zăcămintelor va începe în anii 1840. După 1866, când Ungaria a căpătat statutul de stat semiautonom, Reşiţa a trecut în proprietatea acestuia. În anul 1868 a apărut Societatea austro-ungară de exploatare a domeniilor „Reşiţa, cu capital 50% austriac şi 50% ungar.

Primele cantităţi de fier şi oţel ieşeau pe poarta combinatului în anul 1874, care, în perioada următoare, a cunoscut o dezvoltare uimitoare. Principalii beneficiari ai combinatului au fost armata austro-ungară, uzinele Krupp din Germania, iar 30% din parcul feroviar al Rusiei a fost produs la Reşiţa. De asemenea, România se aproviziona cu trenuri, şine de cale ferată şi locomotive. Fierul de la Reşiţa a fost folosit şi pentru a realiza o serie de fortificaţii, cum ar fi linia de centură a Bucureştiului sau cele de la Focşani-Nămoloasa. 

Societatea londoneză Vickers-Armstrong, principalul acţionar

După ce zona a fost preluată statul român, combinatul a început să devină o ţintă pentru oamenii de afaceri, conştienţi de potenţiul acestuia. Uzine importante din Franţa şi Anglia s-au arătat interesate de preluarea combinatului, iar armata sârbă a vrut chiar să demonteze uzina şi s-o ducă la Belgrad, în perioada în care a ocupat provincia. În anul 1919, guvernul Brătianu a transformat Societatea austro-ungară de exploatare a domeniilor „Reşiţa“ în Uzinele de Fier şi Domeniile Reşiţa, după care urma lansarea unei masive emisiuni de acţiuni în vederea capitalizării. Dar guvernul Brătianu a căzut şi a urmat o periopadă neclară în privinţa organizării uzinelor, legea de funcţionare fiind trenată în parlament. În această perioadă, demersurile făcute de societatea londoneză Vickers-Armstrong de a prelua combinatul au avansat, iar reprezentanţii acesteia au obţinut sprijinul primului ministru englez Lloyd George de a cumpăra combinatul.

„Cu ajutorul guvernului, Vickers a reuşit să convingă partea ungară să îi cedeze cota parte de acţiuni deţinute la Reşiţa, iar în 1921 a reuşit aceeaşi măsură cu proprietarii austrieci. Vickers a avut însă de înfruntat concurenţa acerbă a liberalilor care au reuşit să facă o operaţiune similară cu deţinătorii de acţiuni din Translivania. Astfel, la prima şedinţă de după război, ce a avur loc în anul 1922, părţile au avut surpriza de a constata că în locul părţii austro-ungare, acţionarii erau acum în ordinea acţiunilor deţinute: Vickers Ltd din Londra, Banca de Credit Român, Banca Naţională a României, Banca Marmorosch-Blank, Banca Ţărănească. Din acţionarii iniţiali, practic nu mai rămăsese nimeni“, a menţionat istoricul Anton Caragea în volumul „Pagini de istorie ascunsă“. 

Emisia de noi acţiuni, metoda prin care uzina a fost preluată din mâinile străiniolor 

Din comitetul de administraţie al combinatului făceau parte o serie de personalităţi, cum ar fi Constantin Argetoianu, parlamentar, prim-ministru şi ministru de finanţe, Barbu Ştirbei, prim ministru, Vintilă Brătianu şi Ionel Brătianu, prim miniştri. 
 

Guvernul condus de Alexandru Averescu a întocmit în secret un plan de naţionalizare a uzinei, care urma să fie introdus în Parlament, prin emiterea de noi acţiuni. Parlamentarii liberali au aflat de acest plan, s-au opus şi s-a iscat un imens scandal, în urma căruia guvernul Averescu şi-a înaintat demisia, la solicitarea regelui Ferdinand. Noul guvern condus de Ion C. Brătianu a întocmit o lege, promulgată apoi de regele Ferdinand. În urma acesteia, acţionarii străini au pierdut controlul asupra combinatului. O parte însemnată din emisia de noi acţiuni s-a îndreptat către personalul uzinei. Vânzarea acţiunilor era coordonată de un comisar regal.

„Mult doritul proces de românizare a Reşiţei era încheiat. Acţionarii străini erau reduşi la mai puţin de 1/3 din voturi, iar principalel poziţii erau ocupate de reprezentanţi ai partidului liberali de grupările naţionale şi ţărăniste“, arată istoriucl Anton Caragea. Uzinele Reşiţa primescu un ajutor consistent din partea guvernului, concretizat prin încheierea unui contract record de achiziţionarea de fier, care a ajutat combinatul să treacă peste o perioadă dificilă.