Procesul prin care fiica lui Ţundrea cere despăgubiri de 12 milioane de euro a fost reluat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nicoleta Popovici, unica fiică a lui Marcel Ţundrea, gorjeanul care a stat 12 ani în închisoare fără să fie vinovat, a solicitat astăzi, prin intermediul avocatului Gianni Militaru, „repararea prejudiciului creat în urma acestei erori”.

Fiica lui Ţundrea cere Tribunalului Gorj despăgubiri de 12 milioane de euro pentru cei 12 ani petrecuţi de tatăl său după gratii. Nicoleta Popovici  a adus şi câţiva martori care să vorbească de copilăria sa pentru a-i convinge pe magistraţi cât a avut de suferit de pe urma condamnării tatălui ei. Atunci când Ţundrea a fost condamnat la închisoare, Nicoleta avea vârstă de zece ani. 

Căsătorie stopată de condamnarea tatălui

Una dintre martorele aduse de fiica lui Ţundrea a povestit că aceasta a avut de suferit în ceea ce priveşte relaţiile cu cei din jur. 

O profesoară în vârstă de 32 de ani a declarat în faţa instanţei că, la facultate, Nicoleta a avut un prieten cu care intenţiona să se căsătorească, iar atunci când ar fi fost prezentată părinţilor logodnicului, aceştia s-au opus, întrucât ar fi privit-o ca pe fiica unui „criminal”. 

Fosta soţie a lui Ţundrea a divorţat de acesta la puţin timp după ce a intrat în puşcărie. 

Ţundrea a murit după trei ani de la eliberarea

Ţundrea a fost arestat în anul 1992, sub acuzaţia că ar fi violat şi ucis o fată în vârstă de 13 ani, şi a fost eliberat în anul 2004, după ce s-a constatat că acesta nu era adevăratul criminal. Testele ADN au arătat că autorul este de fapt Constantin Avram, vecinul său, care se află din 2012 în puşcărie pentru oribila faptă. Ţundrea a decedat în 2007, din cauza unei boli de plămâni. După ce s-a eliberat din închisoare, Ţundrea a încercat să o contacteze pe fiica sa, dar aceasta a refuzat.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite