Povestea de dragoste dintre un sergent din aviaţia americană şi o olteancă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O tânără din Târgu-Jiu trăieşte o poveste de dragoste cu un militar din aviaţia americană. Mădălina şi Gregory Love s-au cunoscut în Veneţia, în urmă cu trei ani, şi anul trecut s-au căsătorit civil în Statele Unite ale Americii, iar în acest an urmează să aibă loc cununia religioasă în România.

Mădălina (27 de ani) a absolvit Facultatea de Litere din cadrul Universităţii Craiov. Ea a plecat din România, după terminarea studiilor, la părinţii ei care munceau în Italia, în apropiere de Veneţia. S-a cunoscut cu Gregory Love (n.r. în traducere, numele lui de familie înseamnă „dragoste“) prin intermediul unui prieten comun şi, după puţin timp, au plecat într-o excursie în România, iar militarul american s-a îndrăgostit de ţara noastră.

„Prima noastră întâlnire a fost oarecum haioasă pentru că amândoi, împreună cu prietenul nostru, cel care ne-a facut cunoştinta, am participat la un concurs de frumuseţe şi am fost printre cei care au dat notele. Greg a stat lângă mine şi am vorbit foarte mult, am râs. Apoi, am devenit prieteni şi, încetul cu încetul, am descoperit că sentimentele dintre noi sunt mai mult decât cele de simplă prietenie şi am decis să începem o relaţie. Trăim o frumoasă poveste de dragoste care a început acum trei ani în Italia. Soţul meu este militar. Cred că la mai puţin de o săptămână de când ne-am cunoscut, am mers într-o mică excursie în România, împreună cu prietenul nostru şi cu verişorul meu. Greg, soţul meu, a fost fascinat de tradiţiile şi de mâncarea românească, astfel încât peste două luni ne-am întors în România pentru a participa la nunta celei mai bune prietene a mea“, a povestit Mădălina.

Americanii visează la Bran

Mădălina şi Gregory trăiesc într-o localitate din statul american Texas. Anul trecut, cei doi îndrăgostiţi s-au căsătorit civil în Statele Unite ale Americii şi urmează să vină în România, pentru a-şi uni destinele şi în faţa lui Dumnezeu. „Urmează sa ne căsătorim religios pe data de 30 iulie la Biserica Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel din Târgu Jiu. Familia soţului meu va fi prezentă la acest eveniment. Este prima lor vizita în România şi pot să vă spun că sunt extrem de încântaţi. Socrul meu deja şi-a cumpărat vreo două cărţi despre România şi a început să înveţe câteva cuvinte în limba română. Desigur, de abia aşteaptă să viziteze Castelul Bran“, precizează Mădălina.

Cei doi au decis să urmeze toate tradiţiile româneşti.

image
 „Am decis să păstrăm aproximativ toate datinile zonei şi sperăm să iasă totul aşa cum ne dorim. Soţul meu e foarte încântat de faptul că la biserica o să purtăm coroanele în timpul ceremoniei religioase. Când am participat la nunta prietenei mele, a fost foarte plăcut impresionat de acest ritual al Bisericii Ortodoxe“,

 mai spune olteanca.

Vor să trăiască în România

Mădălina şi Gregory trăiesc în SUA de aproximativ un an şi jumătate, dar îşi doresc să se mute în România.. „Ne-am gândit să ne mutăm în România, dar nu în Târgu-Jiu, ci în Constanţa. Ne-ar plăcea foarte mult să locuim aproape de mare“, mărturiseşte Mădălina.

Tânăra s-a acomodat mai greu la viaţa din America, dar acum este încântată de traiul pe care-l duce: „Este superb. Acomodarea a fost puţin greoaie la început, dar pe parcurs am legat noi prietenii, m-am implicat în diverse proiecte la baza militară. De asemenea este o comunitate de români aici, avem o biserică ortodoxă la care mergem destul de des. În plus, soţul meu m-a sprijinit tot timpul şi a încercat mereu să facă acomodarea mea aici cât mai plăcută“.

image

Militar cu experienţă

Soţul Mădălinei este un militar cu experienţă. Gregory activează de două decenii în armata americană, în aviaţie. Gorjeanca povesteşte că viaţa de soţie de militar nu este uşoară, mai ales când el este plecat în misiuni pe perioade mai lungi de timp: „Se împlinesc în acest an 20 de ani de când soţul meu este militar în United States Air Force, având gradul de prim-sergent. Viaţa de militar nu este uşoară. Gregory este pasionat de ceea ce face. Viaţa noastră ca familie de militari este o viaţă normală“.

Se ocupă de moralul trupelor

Mădălinei îi este dor de casă şi de cei dragi, dar încearcă să facă faţă acestei provocări: „Un mare sacrificiu este acela că sunt foarte departe de familia mea. Nu avem posibilitatea să ne vedem atât de des pe cât ne-am dori, dar încercăm să echilibrăm acest lucru prin conversaţiile telefonice cât mai dese. Dar contează că suntem o familie fericită şi că părinţii noştri ne susţin“.

Misiuni în Afganistan şi Iraq

Gregory colaborează direct cu comandantul unităţii. „Soţul meu este prim sergent şi lucrează direct cu comandantul unităţii, iar job-ul lui esta ca trupele din unitatea să fie pregătite din punct de vedere moral pentru misiunile pe care le au şi, de asemenea, el este şi cel care îi pedepseşte atunci când intră în bucluc. A fost în misiuni în Afghanistan, de trei ori, în Arabia Saudită de două ori, o data în Qatar şi o data în Iraq. Fiecare misiune este de 6-8 luni“, ne spune Mădălina.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite