Ponta dă vina pe Dragnea pentru pierdea alegerilor locale în Târgu Jiu. „Liviu Dragnea i-a ameninţat pe candidatul PSD şi pe liderii locali“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ponta dă vina pe Dragnea pentru pierderea alegerilor de către PSD în municipiul Târgu Jiu
Ponta dă vina pe Dragnea pentru pierderea alegerilor de către PSD în municipiul Târgu Jiu

Deputatul PSD de Gorj Victor Ponta a postat pe Facebook un mesaj în care arată motivele pentru care PSD a pierdut alegerile la funcţia de primar. Una dintre cauze o reprezintă interdicţia pusă de preşedintele PSD, Liviu Dragnea, de a-l chema pe Ponta în campania electorală.

Alegerile pentru funcţia de primar al municipiului Târgu Jiu, considerat un fief al PSD, au fost câştigate detaşat, cu majoritate de voturi de candidatul PNL Marcel Romanescu, cu aproape 52%, faţă de 34,7% cât a înregistrat Aurel Popescu, candidatul PSD. 

Ponta consideră că rezultatul din Târgu Jiu nu este o surpriză. Deputatul de Gorj spune că social-democraţii gorjeni au avut o atitudine asemănătoare liderilor de la nivel central: „Atitudinea de siguranţă absolută şi suficientă a PSD (pe modelul de la «Centru») în faţa unui candidat PNL foarte muncitor şi hotărât - (l-am învins pe Dl. Romanescu în competiţia directă pentru Camera Deputaţilor cu 52-30% în 2008 cu multă muncă din partea întregului activ PSD şi după o luptă oricum dificilă). E profund greşit să crezi că doar te prezinţi la alegeri şi victoria vine de la sine într-un oraş care a votat în ultimii 15 ani în special pentru Cârciumaru şi Ponta (şi doar în subsecvent pentru partidul pe care îl reprezentau aceştia)!“.

«Dacă îl chemaţi pe Ponta în campanie şi vă afişaţi cu el vă tai toate proiectele»

Ponta mai susţine că Liviu Drahnea le-a interzis liderilor social-democraţi dion Goirj să-l cheme pe Ponta în campania electorală: „Liviu Dragnea i-a ameninţat pe candidatul PSD la Primărie şi pe liderii locali că, «dacă îl chemaţi pe Ponta în campanie şi vă afişaţi cu el vă tai toate proiectele de la Ministerul Dezvoltării»! Deşi am insistat să fiu implicat în orice mod, teama acestora a prevalat şi aşa am fost «exclus» din campanie pentru prima data din 2004!!! Într-un oraş mic aşa cum e Targu Jiu, aceste lucruri se află imediat. Oamenii nu au încredere într-un partid care pune pe primul loc luptele egoiste din interior şi nu interesul oraşului şi al lor“.

„Toată lumea a înţeles că au fost păcăliţi“

Deputatul PSD de Gorj mai susţine că şi eşecurile PSD la nivel naţional au dus la acest rezultat: „Dezamăgirea alegătorilor PSD faţă de subiectele la nivel naţional din perioada campaniei: Legea Salarizarii care a creat mari aşteptări şi s-a terminat cu o poveste amară; forţările conducerii PSD de a da jos propriul Guvern fără a explica deloc care este motivul; aroganţa agresivă a unor lideri PSD de la televiziuni care sfidează realitatea pe care oamenii o văd cu ochii lor. Faptul că acum toată lumea a înţeles că au fost păcăliţi în campania de la Parlamentare cu poveste «Victor este prietenul meu - o să aibă mari funcţii după alegeri, aşa că votaţi PSD»“.

Vă mai recomandăm

VIDEO Rezultate alegeri parţiale. Fiestă liberală pe străzile din Târgu Jiu după câştigarea funcţiei de primar de către Marcel Romanescu

Rezultate alegeri parţiale Târgu Jiu. Marcel Romanescu a câştigat alegerile pentru funcţia de primar cu majoritatea voturilor

VIDEO Rezultate alegeri parţiale Târgu Jiu. Primar liberal în oraşul lui Brâncuşi pentru prima dată după decembrie 1989. Ce a declarat Marcel Romanescu

Rezultate alegeri parţiale Târgu Jiu. Surpriză de proporţii în oraşul lui Brâncuşi. Liberalii au început să sărbătorească

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite