Poliţist din cadrul Penitenciarului Târgu Jiu, infectat cu noul coronavirus

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţistul care lucrează în Penitenciarulm Târgu Jiu nu s-a internat în spital
Poliţistul care lucrează în Penitenciarulm Târgu Jiu nu s-a internat în spital

Un poliţist din cadrul Penitenciarului Târgu Jiu a fost depistat cu noul coronavirus în urma efectuării unui test.

„La Penitenciarul Târgu Jiu, un poliţist de penitenciare din cadrul sectorului administrativ a fost, de asemenea, confirmat pozitiv cu noul coronavirus. Acesta se afla la domiciliu din data de 16.07.2020“, se arată într-un comunicat de presă al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.

La nivelul deţinuţilor din Penitenciarul Târgu Jiu nu au fost depistate cazuri de COVID-19. „La nivelul unităţii, pe lângă măsurile de prevenţie şi intervenţie stabilite prin Planul de măsuri pentru sistemul penitenciar, după încetarea stării de urgenţă, şi detaliate pentru cazurile anterioare, se menţine monitorizarea medicală a persoanelor custodiate, până la acest moment nefiind identificată simptomatologie specifică. În ambele situaţii, se aplică recomandările Direcţiilor de Sănătate Publică competente“, se mai arată în comunicatul de presă“, se mai precizează în comunicatul de presă.

Alin Petre

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite