Poeta Anna Brâncoveanu de Noailles, prima femeie care a primit titlul Legiunea de Onoare în grad de comandor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Anna Brâncoveanu de Noailles a fost o scriitoare deosebit de apreciată, în toată Europa, la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea.

Anna Brâncoveanu de Noailles s-a născut la data de 15 noiembrie 1876. Era fiica lui Grigore Brâncoveanu, fiul lui George Bibescu, ultimul domnitor al Ţării Româneşti

Mama ei a fost Raluca Musurus, fiica  şi era fiica lui Musurus Paşa, ambasadorul Porţii Otomane de la Londra. „Era o femeie mândră pentru că avusese şansa de a creşte pe genunchii marii regine Victoria a Angliei, pentru care avea un respect deosebit“, arată istoricul Arina Avram, în lucrarea „Femei Celebre din România“. 

A scris primele poeme la vârsta de 13 ani

Anna a învăţat să scrie şi să citească în casa părintească, unde şi-a însuşit şi primele noţiuni de istorie şi muzică în sânul familiei. Copilăria i-a fost marcată de decesul tatălui. „În anul 1885, ea întreprinde o călătorie prin România şi Grecia. Se stabileşte la Constantinopol, unde descoperă pasiunea pentru poezie. La 13 ani începe să scrie prirmele poeme, reunite, apoi, în volumul «Poesie» (1889) şi «Sommeil eternel» (1889). În anul 1892 îşi face debutul literar în «Revue de Paris», care îi publică ciclul de poeme «Litanies»“, se mai arată în lucrarea „Femei Celebre din România“. În anul 1901 este premiată de Academia Franceză. A cunoscut gloria literară în anu 1907, după lansarea volumului de versuri „Les Eblouissements“. Prestigiosul cotidian „Times“ scria despre aceasta că „este cea mai mare poetă pe care veacul al XX-lea a dat-o Franţie sau chiar Europei“. Este laureată a Marelui Premiu pentru literatură, fiind prima femeie căreia i s-a acordat Legiunea de Onoare în grad de comandor. A stârnit admiraţia unor mari artişti, iar Rodin a folosit-o chiar ca model. 

Prietenia cu Marcel Proust

O prietenie aparte s-a legat cu Marcel Proust. Contesa îi scria aproape zilnic prietenului său. Poeta a suferit foarte mult la moartea lui Proust. Proust avea un rol important în viaţa scriitoarei şi chiar a reuşit s-o determine să modifice versuri şi chiar să renunţe la anumite strofe. 

Anna Brâncoveanu de Noailles descrie moartea prietenului său: 

„Într-o dimineaţă ceţoasă de noiembrie l-am văzut pe Marcel Proust adormit pentru totdeauna pe patul îngust din camera sa goală şi tăcută Moartea nu tulburase, nici măcar nu atrăsese luarea aminte a frumosului a frumosului său chip oriental. M-am aşezat lângă patul funebru, unde, printr-o apăsare uşoară, se făcea simţită atâta forţă spirituală. Două buchete violete întunecate se încrucişau, deasupra pânzei albe, pe picioarele încremenite pentru totdeauna“. 

Anna de Noailles a devenit, în anul 1925, membru de onoare al Academiei Române. 

La vârsta de de 57 de ani, scriitoarea s-a îmbolnăvit grav. A murit la data de 30 aprilie 1933. „Ultima ei dorinţă a fost să se vestească lumii întregi cât de mult a iubit natura, «din ale cărei elemente» a fot unul“, mai precizează Arina Avram. 

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite