Patronul de la Rebecca a fost achitat în dosarul fraudei de la bacalaureat. Şi profesorii au fost găsiţi nevinovaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nicolaie Creţu a fost găsit nevinovat
Nicolaie Creţu a fost găsit nevinovat

Omul de afaceri Nicolaie Creţu, patronul restaurantului Rebecca, dar şi ceilalţi profesori din dosarul privind fraudarea bacului, au fost achitaţi pentru luare şi dare de mită.

 „Achită inculpatul Perescu Claudiu Ion, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită. Achită inculpata Popescu Elena, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită. Achită inculpatul Udroiu Vasile, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită. Achită inculpatul Creţu Nicolaie. Constată încetată de drept măsura controlului judiciar faţă de Udroiu Vasile şi Creţu Nicolaie. Cu apel în 10 zile de la comunicare”, au stabilit judecătorii de la Tribunalul Gorj“, se arată în sentinţa Tribunalului care nu este definitivă.

Patronul de la Rebecca a fost acuzat de procurori de dare de mită, prin faptul că ar fi oferit diferite bunuri pentru ca fiii săi gemeni să primească note mari la examenul de Bacalaureat. Vasile Udroiu, profesor de istorie al Liceului Energetic, a fost şi el declarat nevinovat.

Ce spune Nicolaie Creţu

Nicolaie Creţu a spus că băieţii lui sunt educaţi: „Am spus mereu că sunt nevinovat. Am doi băieţi, gemeni, de care sunt mândru, pentru că sunt nişte băieţi educaţi şi cuminţi. Am şi o fetiţă care e mai mică, urmează şi ea să ajungă la vârsta de maturitate, când va fi. Nu mă interesează dacă mi-a fost afectată imaginea, nu mă interesează acest aspect”.

Acesta a fost acuzat, în anul 2014, că ar fi intervenit pe lângă profesorul Vasile Udroiu, pentru a-şi ajuta băieţii să obţină note mari la Bacalaureat. Procurorii au susţinut că cei doi elevi ar fi fost învăţaţi să facă semne pe lucrările de la matematică. Mai mult decât atât, cei doi fii ai lui Creţu s-au întâlnit cu profesorul Udroiu în Parcul de la Tudor Vladimirescu, iar explicaţia oferită de de profesor a fost că cei doi băieţi aveau emoţii mari. 

Claudiu Ion Perescu, fost director al Liceului Tehnologic Bustuchin, şi Elena Popescu, fost director adjunct al Liceului Tehnologic Bustuchin, au fost achitaţi. Acuzaţiile faţă de cei doi au fost asemănătoare, dar vizau ajutarea elevilor din Bustuchin.

Procesul s-a desfăşurat într-o sală foarte mică, în ciuda importanţei procesului, astfel încât ziariştii au putut participa cu mare dificultate la şedinţele de judecată.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite