Operele lui Brâncuşi, năpădite de muşchi. Cum au ajuns creaţiile de patrimoniu mondial să fie lăsate neîngrijite ani în şir

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai multe scaune şi bănci realizate de marele sculptor Constantin Brâncuşi la Târgu Jiu s-au înverzit pentru că au fost năpădite de muşchi.

Lucrările de artă fac parte din parte din Ansamblul monumental „Calea Eroilor“, alături de Masa Tăcerii, Poarta Sărutului şi Coloana „fără de Sfârşit“. Fenomenul a apărut pentru că lucrările realizate din travertin nu au fost curăţate şi biocidate, tratament care trebuie să se aplice în mod regulat pentru a împiedica dezvoltarea muşchilor. Sculptorul Paul Popescu a lucrat în două rânduri la restaurarea monumentelor lui Brâncuşi de la Târgu Jiu.

Acesta spune că operele din piatră trebuie tratate anual cu o substanţă care opreşte dezvoltarea:

„Este un fenomen firesc şi natural, care este cunoscut ca un atac biologic. Această problemă putea fi evitată dacă se urmărea acel grafic de monitorizare şi întreţinere al operelor din piatră. Recomandările făcute în urma încheierii restaurării din urmă cu 15 ani prevedeau tratamente anuale sau chiar dpuă pe an înaintea perioadei umede şi calde. Există la Târgu Jiu un celebru Consiliu Ştiinţific care are în componenţă specialişti şi restauratori, care iată că îşi dovedeşte «eficienţa». Tratamentul constă într-o spălare «tandră» cu apă demineralizată, după care se aplică acest tratament, după care se revine tot cu apă, după câteva zile pentru a înlătura resturile de spori, licheni sau muşchi. Este o operaţiune relativ simplă. Nu costă mult. Probabil că suma maximă este de 10.000-15.000 de lei“. 

Paul Popescu susţine că un tratament nu s-a mai făcut de aproximativ cinci ani. 

Autorităţile lucrează la strategii

Imagine indisponibilă

Doru Strâmbulescu, directorul Centrului de Cercetare „Constantin Brâncuşi“, care administrează operele din piatră, a precizat că se lucrează la întocmirea unei strategii pentru întreţinerea operelor lui Brâncuşi:

Imagine indisponibilă
  „Este încheiat un protocol de lucru cu Institutul Naţional de Cercetări ăn Optoelectronică, la sugestia făcută de Ministerul Culturii. Am început o cercetare care se întinde până în anul 2019, care ne pune în faţă un tablou complet a ceea ce se întâmplă până în 2019 la operele din piatră şi la Coloană. În acest moment suntem în procedură de lucru, care se finalizează prin rapoarte finale, care vor fi puse la dispoziţia unei comisii pluridisciplinare care urmează ca în următoarele şase luni să întocmească o strategie de întreţinere, conservare şi urmărire în timp a ansamblului brâncuşian“.
Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite