Moartea unui căpitan decorat pentru vitejia din timpul războiului: a fost ucis de comunişti

Marin Ţucă s-a născut pe data de 9 noiembrie 1921 în comuna Ioneşti, din judeţul Gorj, fiind fiu de învăţător. Acesta a ajuns la gradul de căpitan de artilerie în Armata Română şi a fost decorat pentru faptele de vitejie din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

A umat Liceul Militar „D.A. Sturdza“ din Craiova, iar apoi a urmat Şcoala de Ofiţeri Activi de Artilerie „Regele Carol I“ din Piteşti. A participat la război atât pe frontul din Est, cât şi pe cel din Vest, fiind decorat la vârsta de 23 de ani cu „Ordinul Coroana României cu spade şi panglici de virtute militară şi frunze de stejar“. A activat, după război, în garnizoanele Bacău şi Craiova, iar din decembrie 1947 a fost un susţinător al rezistenţei anticomuniste. S-a implicat într-o acţiune foarte periculoasă şi dificilăm de sustragere de armament, muniţie şi echipament militar din depozitele militare şi ascunderea acestora în depozite clandestine ale rezistenţei anticomuniste. 

Prinderea şi condamnarea

În data de 2 iulie 1948 a fost arestat în comuna sa natală, Ioneşti.

„Venise acasă ca să pună la adăpost o ladă cu armament. Prins în flagrant, nu putea avea scăpare. Împreună cu el a fost arestat şi fratele mai mic, Andrei, deşi Marin făcuse tot posibilul să nu-l implice pe frate. (...) Este condamnat la 15 ani muncă silnică“,

notează istoricul Gheorghe Gorun în lucrarea „Rezistenţa anticomunistă în judeţul Gorj reflectată în mentalul colectiv“.

Evadarea

Marin Ţucă a fost organizatorul primei demonstraţii de protest faţă de condiţiile de detenţie şi a exterminării celor închişi prin inaniţie. 12 deţinuţi au fost izolaţi şi au fost lăsaţi fără hainele groase, fiind în luna noiembrie, pentru a încheţa de frig. Marin Ţucă a fost transferat a fost transferat la temuta închisoare Aiud şi închis la Zarca. Ajunge, apoi, la minele de plumb de la Nistru, regiunea Baia Mare. Aici îşi face un plan de evadare, pentru că dorea să se alăture rezistenţei din munţi. Intenţia sa era ca, împreună cu el, să evadeze şi alţi deţinuţi, luptători anticomunişti. Patru deţinuţi urmau să evadeze în noaptea de 7 iunie 1953, atunci când aceştia lucrau în schimbul III.

„Grupul se adăposteşte în orizontul cel mai adânc al minei. Capturează trenul de vagonete şi amplasează în minereu trei încărcături explozive. Prima explozie produsă la gura minei trebuia să producă efectul de intimidare. Cea de-a doua, produsă între ieşirea din mină şi zona de supraveghere, urmând să aibă efect psihologic, de derută. Cea mai puternică explozie s-a produs exact în perimetrul foşorului de pază al militarului din trupele operative ale Securităţii. Această explozie trebuia să genereze panică generală. Nicio explozie nu a fost planificată pentru a produce victime omeneşti. Explozibilul a fost plasat la suprafaţa minereului. Panica produsă le-a permis deţinuşilor să iasă din galerie şi să fugă în pădurea din apropiere“, menţionează Gheorghe Gorun. 

Execuţia 

Marin Ţucă şi camarazii săi au fost capturaţi de Securitate după ce au fost trădaţi de un pădurar. Procesul s-a judecat la începutul anului 1954. Marin Ţucă şi alţi doi condamnaţi au fost condamnaţi la moartea, iar cel de-al patrulea a fost condamnat la muncă silnică pe viaţă. Toţi au făcut cereri de graţiere, care au fost aprobate, în afară de cea a lui Marin Ţucă. Înainte de a fi executat, acesta i-a transmis unui coleg de detenţie ultima sa dorinţă: să-l caute pe tatăl său, învăţătorul Stanciu Ţucă, să-i povestească tot ce s-a întâmplat cu fiul său şi să-i spună că îşi cere iertare pentru toate necazurile pe care i le-a pricinuit. A fost torturat şi executat la Cluj.