Ministrul Culturii va anunţa în câteva zile locul pe care se va construi Muzeul „Constantin Brâncuşi“ de la Târgu Jiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ionuţ Vulpescu, ministrul Culturii, a fost prezent la Târgu Jiu la manifestările dedicate împlinirii a 60 de ani de la moartea lui Constantin Brâncuşi. Acesta a declarat că are două obiective importante: introducerea Ansamblului monumental de la Târgu Jiu în patrimoniul UNESCO şi înfiinţarea unui muzeu Brâncuşi.

Ministrul Culturii a declarat că artistul şi lucrările lui au fost folosite de către polticieni: „Politizarea receptării operei brâncuşiene este cel mai mare rău care i se poate întâmpla. Politizarea, dar şi necunoaşterea, nepăsarea. Superficialitatea abordării procesului de conservare şi de punere în valoare. Mai avem până când Brâncuşi să fie cu adevărat contemporanul nostru. Sunt încă prea multe prejudecăţi în ceea ce îl priveşte, deşi nu de puţine ori artistul, şi mai ales lucrările lui, au fost folosite în scop de propagandă. Este o atitudine cinică şi nu face cinste celor care procedează astfel. (...) Nimeni nu îşi poate aroga vreun monopol asupra receptării, conservării şi valorificării operei lui Brâncuşi. O astfel de abordare aduce prejudicii operei sale. (...) Atât de mult sunt aceste interpretări încât uităm adesea că marile lucrări brâncuşiene cum este Ansamblul de la Târgu Jiu nu s-au ivit din întâmplare şi se leagă de nişte semnificaţii precise care nu ar trebui pierdute din vedere. (...) Avem obligaţia de a continua demersurile de protejare, cunoaştere şi promovare a creaţiei lui Constantin Brâncuşi nu prin operaţiuni demagogice în spatele cărora se ascund interese mercantile, ci prin includerea operei lui Brâncuşi în patrimoniul mondial UNESCO şi înfiinţarea unui muzeu Constantin Brâncuşi”, a spus Vulpescu, ministrul Culturii. 

Despre dosarul UNESCO

Ionuţ Vulpescu a precizat că dosarul UNESCO a fost retras pentrru a fi îmbunătăţit: „Aş vrea să fac două precizări: eu am retras în 2015 dosarul (...) nu ne puteam asuma în acel moment, nu a fost o respingere, cum s-a comentat la vremea respectivă, nu a fost un eşec. A fost o amânare din raţiune tactice şi putem acum să venim cu un dosar mai bun“.

Ministrul a anunţat că în câteva zile va anunţa locul în care se va realiza muzeul: „Legat de înfiinţarea unui Muzeu Brâncuşi, am vizitat azi câteva locuri în care ar putea să se înfiinţeze acest muzeu şi în câteva zile voi anunţa locul exact”.

Târgu-Jiu

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite