Lucruri puţin ştiute despre cine erau, cu adevărat, pandurii. Secrete despre cum a apărut oastea celor mai viteji olteni
0
Pandurii reprezintă un adevărat brand al Olteniei şi, mai ales al Gorjului, pentru că cel care s-a aflat în fruntea oastei formate din cei mai viteji olteni a fost Tudor Vladimirescu, revoluţionarul de la 1821, care a reuşit chiar să ajungă pentru o perioadă foarte scurtă chiar pe tronul Ţării Româneşti.
Pandurii au intrat în memoria publică încă din secolul al XVIII-lea din momentul stăpânirii austriece asupra Olteniei, cu ocazia căruia ocupantul a antrenat în slujba sa mai multe cete de haiduci. „Stăpânind foarte bine meseria armelor, pandurii vor deveni în următoarele decenii actori militari de nădejde în desele confruntări ruso-austriece-turce. La începutul secolului al XIX-lea, pandurii au fost factorul determinant în Revoluţia condusă de Tudor Vladimirescu. Câţiva ani mai târziu, în jurul lor s-a constituit armata naţională. Din punct de vedere istoric, pandurii au constituit cel mai interesant segment social «din cauza priceperii lor în mânuirea puştii», după cum se arată în documentele ruseşti din vremea respectivă“, precizează istoricul gorjean Cornel Şomâcu.
Gorjul şi Mehedinţiul, locul de provenienţă al pandurilor
Cei mai mulţi dintre pandurii proveneau din judeţele Gorj şi Mehedinţi. Oastea de pandurii se ocupa cu activităţi oficiale, cum ar fi de poliţie sau păzeau graniţele. Pandurii erau bine antrenaţi.
„Deveniţi importanţi din punct de vedere militar în a doua parte a secolului al XVIII-lea, pandurii aveau atribuţii de poliţie şi grăniceri, zona lor de recrutare predilectă fiind Oltenia rurală, cu precădere judeţele Gorj şi Mehedinţi. Potrivit mărturiilor de epocă, erau organizaţi pe batalioane, iar acestea în căpitănii. Ofiţerii erau recrutaţi numai din rândurile pandurilor, între ei existând şi o adevărată tradiţie de familie. Instrucţia se făcea în tabere speciale, timp de şase luni,
mai arată istoricul gorjean.
Pandurii, aliaţii ruşilor
Pandurii erau organizaţi întro adeevărată structură militară şi s-au remarcat în timpul războiului ruso-turc, când oastea ajunsese la 3000 de panduri. „Pandurii au slujit cu rezultate foarte bune armata rusă în războiul cu turcii din 1806-1812, de aici importanţa lor în planurile ruseşti din războiul ruso-turc din 1828-1829. Cu acest prilej au fost reorganizaţi pandurii «din cauza priceperii lor în mânuirea puştii», ca să slujească în avanposturi la apărarea întărilor făcute pe malul stâng al fluviului. Pentru acest din urmă război, s-au format cu ei patru batalioane de infanterie, fiecare cu patru companii, iar compania de 100 oameni, cu 10 caporali, un locotenent şi un căpitan, toţi cu solde şi scutiţi de dări. «Curierul românesc» din 20 mai/1 iunie 1829 contabiliza din partea pandurilor 3000 de oameni, cu 6 comandanţi, 24 căpitani, 24 sub-căpitani şi 300 de căprari“, menţionează Cornel Şomâcu.
Miliţia naţională a fost formată pe structura pandurilor
Miliţia naţională a fost înfiinţată pe structura oastei de panduri de către generalul rus Pavel Kisseleff. „Cel care are meritul de a fi pus bazele miliţiei naţionale(organizarea armatei naţionale) a fost generalul rus Pavel Kisseleff, guvernator al Principatelor în timpul ocupaţiei ruse din perioada 1829-1834. Acesta a înfiinţat încă din aprilie 1830 un comitet compus din generalul Starov, inspector general al oştirii, spătarul Alexandru Ghica, viitorul domn, colonelul Ment şi locotenent-colonelul Ion Odobescu aflat încă în serviciul rusesc. Potrivit unui proiect de lege, înfăţişat încă de atunci divanurilor, se anunţa formarea a şase batalioane infanterie şi şase escadroane cavalerie în Muntenia, două batalioane şi două escadroane în Moldova. În Muntenia, nucleul noii oştiri îl vor forma şase batalioane de voluntari panduri, cu căpeteniile lor, în fruntea cărora era polcovnicul Ion Solomon, cel care va intra într-un conflict de lungă durată cu Gheorghe Magheru. Potrivit lui Ion C. Filitti, apariţia primelor uniforme, în mai 1830, la Craiova, a stârnit un mare entuziasm, dovadă reacţia presei de atunci - Curierul - dar şi imnurile unor poeţi ca Iancu Văcărescu şi Vasile Cârlova, ultimul aflat şi el sub drapel. Anunţul public (publicaţia) făcut cu acel prilej în Muntenia, iunie 1830, pentru înrolarea de bunăvoie, spunea că «a sosit în fine acel timp, atât de dorit, când putem zice, fără a tremura, că avem o patrie». Se anunţa atunci că oştirea va fi alcătuită din trei polcuri(regimente) de infanterie, fiecare de câte 2 batalioane şi din 6 escadroane de cavalerie“, ne explică istoricul gorjean.
Primii ofiţeri au fost numiţi dintre boieri sau fii de boieri, în grade asimilate cu rangul lor civil sau al părinţilor lor.
„În Muntenia, şef al miliţiei a devenit spătarul Alexandru Ghica. Printre adjuncţii săi au figurat Ion Câmpineanu, Nicolae Golescu, Ion R. Voinescu, Ion Ştefan Voinescu, Constantin G. Filipescu. Comandanţii de regimente, în iulie 1830, au fost numiţi Emanuel Băleanu cu grad de colonel şi I. Solomon, cu grad de maior. Costache Ghica(fratele spătarului) din hatman şi caimacam al Craiovei, devine inspector al cavaleriei din iulie 1830.
Primirea în oştire, ca ofiţeri, a unor simpli şefi de panduri, ca de pildă Christian Tell, stârneşte nemulţumirea boierilor. Mai mult, boierii mai în vârstă leapădă vechiul port şi îmbracă uniforma, iar cei cu drept de a purta barbă, o vor rade“, a mai precizat Cornel Şomâcu.
Se încarcă comentariile...
