Localnicii din Turcineşti sunt scandalizaţi după ce angajaţii primăriei au tăiat pomii din faţa caselor. „Teiul lui Eminescu“, sfinţit la biserică, a fost pus la pământ

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Localnici din comuna Turcineşti sunt scandalizaţi după ce angajaţii primăriei au tăiat toţi pomii şi copacii din faţa caselor lor. Oamenii spune că toţi sătenii luau fructe din pomi, iar un localnic spune că au fost tăiaţi chiar şi doi tei pe care el i-a sfinţit.

Mai mult decât atât, pentru a păstra lemnul li s-a solicitat o taxă de 20 de lei. „Primarul vrea să facă o reţea de canalizare, trotuare şi, apoi, plantează pomi. Teiul de la mine din faţă are 40 de ani şi poate că peste un an sau doi este doborât de vânt. Poate că era necesar să fie tăiat“, ne spune un localnic. 

Oamenii sunt supăraţi că nu mai pot să stea la umbră în faţa caselor şi că nu mai pot lua fructe: . „I-am plantat, dar ce să facem. Anul acesta făcuse şi vişine. Eu i-am pus de mici. I-am şi plătit ca să-mi rămână mie. Am dat 10 lei. Cum să-i ia altcineva, că eu i-am pus de mici. Aveam, şi noi umbră şi le-am mai dat oamenilor pentru a face dulceaţă şi vişinată. Au venit şi ne-au spus că trebuie să-i taie. Au venit cu drujba“, a spus o bătrână. 

image

Doi tei sfinţiţi, puşi la pământ

Un localnic cu înclinaţii literare a plantat udoi tei, din care unul era dedicat lui Eminescu. Arborii au fost şi sfinţiţi, dar, cu toate acestea, au fost puţi la pământ:

image
 „Am auzit că în primul rând se va face şi o pistă de biciclete. Probabil că există un proiect. Aici este vorba de nişte oameni de specialitate. Am avut doi tei, pe care i-am plantat în urmă cu 17 ani pentru a mă fortifica pentru a scrie o cronică în versuri despre societatea contemporană. Atunci, sa să am această fortificare, pe unul îl pun în cinstea lui Eminescu, aşa cum este simbolul naţional al teiului de la Ipoteşti. Am zis că unul este teiul lui Eminescu şi celălalt să fie al meu. Teiul lui Eminescu a crescut deosebit de frumos. Atunci când am vrut să-i plantăm, trecea un preot şi mi-a spus să merg la biserică şi să-i sfinţim. Am mers şi am făcut acest lucru. 

Se va introduce canalizare

image

Grigore Craioveanu, viceprimarul localităţii Turcineşti, a precizat că pomii au fost tăiaţi pentru se putea introduce reţeaua de canalizare: „În Turcineşti au început lucrările la canalizare şi pentru ca aceste lucrări să se desfăşoare în bune condiţii a trebuit să eliberăm terenul de pomii care erau plantaţi pe spaţiul public. Pomii erau plantaţi pe marginea drumului judeţean şi aparţineau de fapt Consiliului Judeţean, care i-a cedat Consiliului Local Turcineşti pentru a putea fi tăiaţi. Am hotărât în Consiliul Local ca fiecare pom să fie luat de proprietarul casei în dreptul căruia se află cu 10 lei, suma percepută pentru marcare. Din discuţiile cu cetăţenii am observat două curente de opinii: unii spun că este bine că se realizează canalizare, trotuare şi pistă pentru biciclete, iar alţii sunt mai sentimentali şi spun că au fost plantaţi de ei. Fiecare judecă aşa cum doreşte. Vrem să avem civilizaţie sau câte un pom la port? Când vor fi făcute trotuarele vor fi lăsate spaţii pentru a se planta un pom de un singur fel, fructifer sasu ornamental“ . 

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite