Istoria reşedinţei necunoscute din Gorj a familiei Tătărăscu. Cum a fost mutilată de lucrările de exploatare a cărbunelui

Casele din cadrul reşedinţei familiei Tătărăscu de la Poiana au fost strămutate la Muzeul Satului Curtişoara

În preajma intrării României în Primul Război Mondial, Gheorghe Tătărescu se căsătoreşte cu Aretia Piteşteanu, apoi cumpără pământul şi Cula Poenaru de la familia Carabatescu şi se stabilesc la Poiana, lângă Rovinari, la 15 km de Târgu-Jiu. La Poiana, Aretia şi Gheorghe Tătărescu şi-au crescut cei doi copii, Sanda Maria şi Tudor, fiind locul lor preferat pentru petrecerea vacanţelor.

Zona în care se afla reşedinţa neconoscută în prezent a familiei Tătărăscu era deosebit de frumoasă, fiind situată pe un deal de unde priveliştea era minunată. Ca urmare a lucrărilor de exploatare a cărbunelui, ansamblul a fost grav afectat şi a fost nevoie de strămutarea acestuia. Construcţiile au fost mutate, astfel, la începutul anilor 2000, în cadrul Muzeului Arhitecturii Populare de la Curtişoara. Evident, ca multe din elementele originale s-au pierdut, iar lucrările nu au fost de calitate. Acesta lucru este reliefat şi de faptul că într-una dintre construcţiile principale a fost pusă pe jos gresie. 

Reşedinţa de la Poiana era un complex de clădiri cu diferite funcţiuni şi anume: cula „Poenaru-Tătărescu“, casa de locuit a familiei; casa Antonie Mogoş constituia casa de oaspeţi şi biserica strămoşilor care era loc de reculegere. Ansamblul arhitectural mai cuprindea casa de locuit a  administratorului, clopotniţa din lemn, mormintele unor strămoşi ai familiei Tătărescu, porţi sculptate din lemn, obiecte din antichitatea daco-romană, chioşc belvedere.

„Din punct de vedere arhitectural, cele două case reprezintă edificii-etalon ale arhitecturii rurale din sec. al XVIII-lea şi respectiv sec. al XIX-lea. În anul 2000, doamna Sanda Maria Tătărescu Negropontes, fiica ilustrei familii, a hotărât strămutarea ansamblului de la Poiana la Curtişoara, în cadrul Muzeului de arhitectură populară. Amplasarea pe noul teren, între anii 2000-2002, s-a făcut respectând cât mai fidel dispunerea şi orientarea fiecărui obiectiv, astfel încât ansamblul să reamintească pe cât posibil de vechea curte boierească din localitatea Poiana“, se arată în lucrarea Ansamblul Arhitectural „Gheorghe Tătărăscu”.

În faţa culei se găsesc câteva obiecte din antichitatea daco-romană, doi lei funerari din piatră şi două coloane romane, aduse de la Ulpia Traiana Sarmisegetusa de către renumitul istoric şi arheolog Constantin Daicoviciu, în anul 1933.

Istoria culei POENARU - TĂTĂRESCU

Clădirea centrală a ansamblului a reprezentant-o o veche casă boierească, care a fost modificată, ulterior, după dorinţa noului proprietar. 

„La origini, construcţia, ridicată de familia Poenaru (arh. Trăjănescu), era o veche casă boierească de la mijlocul secolului al XVIII-lea şi avea trei caturi, prezentând caracteristicile unei case de apărare şi de locuit, cunoscută sub denumirea de „culă”. De-a lungul vremii aceasta a suferit multe modificări din cauza degradării sau pentru a satisface nevoile şi gustul proprietarilor care au locuit-o. Astfel, şi familia Tătărescu o repară (1920-1921), o transformă radical (1923) realizând o instalaţie sanitară şi, mai târziu, instalaţie de curent electric (1923-1935), baie la etaj, cămine din teracotă smălţuită, parchet (1933), tâmplărie din lemn de stejar (1923). Interioarele aveau un aspect foarte plăcut, fiind înfrumuseţate cu mult gust de către proprietară, cu mobilier românesc şi de stil, împodobite cu covoare olteneşti care alternau cu cele basarabene“, menţionează Gabriela Neta Popescu. 

Cula POENARU - TĂTĂRESCU a devenit casă de oaspeţi a regimului comunist 

În regimul comunist ansamblul a suferit transformări importante şi a devenit casă de oaspeţi pentru demnitari. „Ca aspect general, cula este o construcţie masivă, cu ziduri groase din cărămidă tencuită şi văruită în alb, fundaţiile şi elevaţiile fiind din piatră naturală fasonată şi acoperişul din şindrilă pe şarpantă din lemn. Clădirea are parterul ridicat numai cu o treaptă faţă de nivelul terenului, neavând subsol. Înălţimea interioară este de 2,40 m la parter şi la etaj de 3,20 m. Acoperişul este înalt şi cuprinde un pod general nelocuit, deasupra întregii construcţii. În mare parte, zidurile exterioare au fost menţinute în forma lor originală, cu mici modifi cări cauzate de schimbarea dimensiunilor unor uşi şi ferestre, în 1923, când au fost refăcute tâmplăriile. Porticul de intrare, logia (cerdacul) de la etaj şi baia de la parter au fost radical modificate, iar cerdacul de lemn de la parter şi scara de serviciu exterioară au fost construite şi adăugate clădirii tot în aceeaşi perioadă, cu ocazia amenajării clădirii de către familia Tătărescu“, mai arată Gabriela Neta Popescu.

CASA ANTONIE MOGOŞ

Casa „Antonie-Mogoş a fost cumpărată şi strămutată de către Aretia Tătărescu, în 1935, cu destinaţia  casă de oaspeţi. Casa a fost construită în grădina de lângă cula principală, după modelul casei cu acelaşi nume care se găseşte expus la Muzeul Ţăranului Român din Bucureşti. „Etajul, care cuprinde apartamentul propriu-zis şi acoperişul din şiţă, a fost cumpărat gata confecţionat şi a fost remontat pe un soclu din bolovani de râu,

peste o placă de beton armat. Pentru a fi pe gustul proprietarului, construcţia s-a îmbogăţit cu o baie şi două încăperi (o debara şi o cameră de WC) ce ies în consola de deasupra subsolului.Apartamentul propriu-zis de la etaj se compune dintr-un hol, din care, pe dreapta se intră în două camere pentru dormit. La stânga se află sufrageria, care este împărţită în două de o arcadă, iar la capătul holului baia. Aspectul interior al etajului este acela al unei locuinţe în stil rustic, cu pereţi simpli tencuiţi şi văruiţi, tâmplărie şi parchet din stejar, sobe de teracotă smălţuită.

Aici a fost găzduit sculptorul Constantin Brâncuşi care a fost adus de la Paris, de către Aretia Tătărescu, între 1936-1937, spre a ridica Ansamblul sculptural de la Târgu-Jiu, închinat eroilor gorjeni căzuţi în Primul Război Mondial, lucrările fiind în mare parte fi nanţate din bugetul Ligii Naţionale a Femeilor Române din Gorj“, arată preşedinta Ligii Femeilor Gorjene „Aretia Tătărescu“.

BISERICA „SFÂNTUL GHEORGHE”

Conform lucrării dedicate ansamblului Tătărăscu, accesul către biserica familiei Tătărescu se făcea printr-o poartă acoperită, de mici dimensiuni, realizată din lemn de stejar ornamentată cu o sculptură. În partea superioară a porţii apare sculptat chiar anul construcţiei – 1846, dar şi simbolul solar, în plan central. (...) În partea de nord-vest se află o clopotniţă pe stâlpi de lemn, iar clopotul, realizat în Italia, poartă emblema Sfântului Gheorghe. „Biserica „Sf.Gheorghe” în satul Poiana a fost filială a parohiei Rovinari şi era aşezată pe un platou, în partea de vest a grădinii. Construită la începutul secolului al XIX-lea din lemn, biserica a fost folosită, din anul 1919, ca paraclis de către familia Tătărescu.

Între anii 1923-1924 ea a fost renovată, fi ind tencuită din nou la interior şi exterior, ocazie cu care s-au refăcut acoperişul din lemn cu învelitoare din şindrilă şi turla clopotniţei din lemn. Frontonul navei are o frescă reprezentând pe Sfântul Gheorghe omorând un balaur şi a fost pictat de către pictorul Iosif Keber (după strămutarea la Curtişoara pictura a fost realizată de către Gh.Iancovescu, fost ucenic al lui Keber). În jurul bisericii s-a făcut un trotuar din bolovani. Construcţia lăcaşului de cult este specifi că monumentelor ecleziastice fiind realizată sub formă de navă (lungă de 9 m şi lată de 6 cm), structurată din lemn masiv de stejar, cuprinzând naosul şi pronaosul. Absida altarului este pentagonală, fiind prevăzută cu două nişe laterale, reprezentând priscomidia şi diaconicul. În faţa pronaosului a fost adăugată o prispă din zidărie cu trei arce, cel din mijloc fi ind folosit ca poartă de intrare în biserică. Fundaţiile şi soclul sunt realizate din piatră. Turla este pătrată, aşezată deasupra tindei şi este acoperită cu şiţă din brad. Altarul este despărţit de naos printr-o catapeteasmă din lemn de stejar, ornată cu icoane în tempera datând din 1835-1845 şi porţi pictate rustic“, se mai specifică în lucrarea Ansamblul Arhitectural „Gheorghe Tătărăscu”.

Mari oameni politici şi de stat, oaspeţi ai reşedinţei de la Poiana 

Tot lângă biserică se află şi mormântul unor strămoşi ai familiei Tătărescu, mai precis, bunicii şi părinţii lui Gheorghe Tătărescu. Mormântul este o construcţie subterană, cu boltă, marcată la exterior printr-un postament acoperit cu marmură neagră veneţiană. „Resfinţirea bisericii s-a oficiat în 1929 la Poiana, în prezenţa familiei Tătărescu, de către protoereul Constantin Popescu. În 21 iulie 2002, ceremonia s–a repetat, pe noul amplasament din cadrul Muzeului de arhitectură populară din Gorj de la Curtişoara. Poarta mare din lemn de la intrarea în Muzeul de arhitectură populară Curtişoara este poarta care se afla la intrarea în ansamblul Gheorghe Tătărescu din Poiana. A fost construită de meşterul Dumitru Pasăre, originar din comuna Băleşti, în 1933, fiind confecţionată din lemn de stejar sculptat. Valoarea istorică a ansamblului este dată de personalitatea celor doi proprietari, Aretia şi Gheorghe Tătărescu, pe aici trecând oameni politici şi de stat, personalităţi ale vieţii sociale ale vremii. Dintre aceştia enumerăm doar câţiva: Carol al II-lea, regina Elena, regele Mihai, principesele Ileana şi Elisabeta, principele Nicolae, prinţul George Valentin Bibescu, soţia acestuia Martha Bibescu, Nicolae Titulescu, Ionel Brătianu, I.Gh.Duca, Nicolae Iorga ş.a.“, a mai explicat Gabriela Neta Popescu.

Rolul lui Gheorghe Tătărescu în istorie 

Gheorghe Tătărescu s-a născut la data de 22 decembrie 1886, la Craiova. A absolvit liceul la Craiova, Facultatea de drept la Bucureşti şi apoi a obţinut doctoratul la Paris în 1912, dată la care revine în ţară şi se înscrie în Partidul Naţional Liberal.

Gheorghe Tătărescu îşi consolidează ascensiunea politică şi în 1919 devine membru al Parlamentului României. Sublocotenent de rezervă în primul război mondial, subsecretar de stat la Interne (1922-1926), va fi prim ministru (1933-1937), în cea mai valoroasă guvernare interbelică. Mai târziu deţine şi alte funcţii: ambasador la Paris (dec.1938-aug.1939), vicepreşedinte al partidului unic Frontul Renaşterii Naţionale (ian.1940), vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri şi ministru de externe în guvernul dr.Petru Groza (1945-1947), fiind şeful delegaţiei la Conferinţa de pace de la Paris (10 februarie 1947).

Ce a făcut familia Tătărăscu pentru judeţul Gorj 

Familia Tătătărăscu are o contribuţie majoră la dezvoltarea economică şi cultural-educativă a judeţului Gorj. Gheorghe Tătărescu se trage din vechi familii boiereşti. „Tatăl său a fost generalul Nicolae Tătărescu (1850-1916) şi mama, Speranţa Tătărescu (1858-1920), născută Părăianu, avea strămoşi atestaţi începând cu secolul al XV-lea, care mai târziu au fost dregători în sfaturile domneşti, ctitori de biserici, prefecţi ai Gorjului şi primari ai oraşului Târgu-Jiu. Identificându-se cu interesele mari ale ţării, Gheorghe Tătărescu nu a uitat Gorjul, acţiunile lui politice împletindu-se armonios cu acţiunile desfăşurate de soţia sa, Aretia Tătărescu. Menţionăm câteva realizări: înfiinţează Fabrica de ţigarete, Fabrica de cărămidă, Fabrica de confecţii pentru armată, Uzinele Sadu, Fabrica de marmeladă de la Vădeni, Sanatoriul Suseni-Dobriţa, susţine modernizarea oraşului Târgu-Jiu, sprijină iniţiativa de ridicare a tripticului brâncuşian, reia lucrările la tronsonul de cale ferată Bumbeşti-Livezeni, reface drumul transmontan Novaci-Sebeş“, arată muzeograful Gabriela Neta Popescu.  

Viaţa familiei Tătărescu s-a desfăşurat între Poiana şi Bucureşti. În timp ce Gheorghe Tătărescu şi-a urmat cariera politică, soţia sa, Aretia, şi-a canalizat dragostea de frumos pentru tot ce a însemnat artă. „În anul 1921 a înfiinţat Liga Naţională a Femeilor Române din Gorj, a cărei preşedintă a fost. Au urmat o serie de activităţi desfăşurate de-a lungul timpului care au făcut din Aretia Tătărescu o «legendă vie» a Gorjului.

Dintre acestea enumerăm câteva: înfiinţarea atelierului de ţesătorie de la Târgu-Jiu, revigorarea tradiţiei populare gorjeneşti şi dezvoltarea micii producţii casnice, reorganizarea şi construirea unei locaţii adecvate pentru Muzeul Gorjului, reînceperea săpăturilor la Castrul roman din Bumbeşti Jiu, reluarea cercetărilor arheologice la Peştera Muierilor de la Baia de Fier, Peştera Polovragi, de la Runcu, Sohodol, reamenajarea Casei memoriale „Tudor Vladimirescu”, renovarea Casei memoriale „Ecaterina Teodoroiu” din Vădeni, edificarea noului lăcaş al Bisericii „Sf. Petru şi Pavel” din Târgu-Jiu, ridicarea mausoleului–sarcofag al Ecaterinei Teodoroiu, opera Miliţei Petraşcu.

Dar cea mai importantă acţiune rămâne aducerea lui Brâncuşi la Târgu-Jiu şi sprijinirea acestuia pentru ridicarea tripticului monumental închinat eroilor gorjeni căzuţi în primul război mondial, şi donat, în 1937, Primăriei oraşului Târgu-Jiu“, precizează preşedinta Ligii Femeilor Gorjene „Aretia Tătărescu“.