FOTO Căsătorie ca în urmă cu 100 de ani în Gorj: mirii şi invitaţii au purtat costume populare. „Oamenii învaţă să se comporte liber“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi tineri din Târgu Jiu s-au căsătorit, sâmbătă, într-un mod special. Mihaela şi soţul ei, dar şi invitaţii lor, au venit în faţa ofiţerului Stării Civile de la Primăria Târgu-Jiu îmbrăcaţi în costume populare. Şi petrecerea care a urmat a fost organizată tot într-un stil autentic: cu taraf de lăutari, farfurii din lut şi linguri din lemn.

Mihaela şi Daniel Lupulescu au avut o cununie de neuitat. Cei doi şi-au unit destinele în faţa ofiţerului de stare civilă de la Primăria Târgu Jiu îmbrăcaţi în costume tradiţionale. Şi invitaţii lor au purtat aceeaşi ţinută. Iniţiativa îi aparţine Mihaelei, în vârstă de 27 de ani, fiica unei cunoscute meştere populare din Gorj. „Ideea îmi aparţine mie şi mamei mele. Mi-a venit această idee pentru că îmi doream foarte mult să mă îmbrac în costum popular şi am spus că ar fi frumos să mergem îmbrăcaţi la fel şi la primărie, pentru că în Târgu Jiu nu s-au oficiat cununii civile în costume populare autentice. Ofiţerul stării civile a avut un zâmbet foarte larg atunci când ne-a văzut“, ne-a explicat Mihaela. Costumele purtate de Mihaela şi Daniel au fost oferite de Ana Lupu, profesor şi meşter popular. „Hainele sunt cumpărate de mama mea. Invitaţii au fost încântaţi de idee, iar mulţi au venit cu costumele lor“, mai spune Mihaela.

Soţul ei s-a lăsat mai greu de convins, mai ales că nu purtase vreodată costum popular. Până la urmă, Daniel a acceptat ideea, mai ales că invitaţii au primit cu entuziasm propunerea. „Nu am fost obţinuit cu costumele populare şi nu am purtat niciodată. Este prima dată când port aşa ceva. M-am lăsat puţin mai greu convins, dar în fin al am acceptat, pentru că am observat că lumea a prins ideea şi s-au oferit din ce în ce mai mulţi să poarte costum popular. M-am gândit că trebuie să fie ceva unic, mai deosebit faţă de alte cununii. Cămaşa pe care o port este foarte veche şi mi-a fost oferită de soacra mea. Invitaţii au fost încântaţi de idee şi fiecare şi-a procurat costume populare, inclusiv naşii mei“, ne povesteşte Daniel, de 32 de ani. 

image

Taraf de lăutari şi veselă din lut

Petrecerea care a urmat a fost tradiţională. A avut loc în comuna Bălăneşti, la casa Anei Lupu, unde aceasta vrea să amenajeze un muzeu al satului. Curtea a fost decorată cu obiecte tradiţionale foarte vechi, iar vesela a fost din lut. De asemenea, mesa a fost aranjată cu macaturi şi covoare olteneşti, Muzica a fost asigurată de un taraf de lăutari din satul Pârâul de Pripor, o zonă de tradiţie în muzica autentică. „Am încercat să păstrăm totul cât mai autentic“, a spus Mihaela.

„Oamenii învaţă să fie liberi“

image

Ana Lupu, mama miresei, a fost mulţumită de succesul iniţiativei: 

„Mi-am dorit un astfel de eveniment, pentru că oamenii învaţă să fie liberi şi să se comporte liber. Cred că am avut puţin succes, pentru că şi tinerii poartă cu mândrie costumul popular şi sunt atraşi de obiectele vechi“. 

Soacra mică spune că tinerilor le este greu să depăşească pragul impus de modernitate: „Fata mea a venit cu propunerea, iar eu am susţinut-o şi încurajat-o pentru că tinerii se simt puţin jenaţi cum ies din ţinuta modernă şi din formatul modern al petrecerilor care nu este neapărat al românilor. Exerciţiul de a reveni la iarba verde la mobilierul tradiţional şi costumul popular este unul greoi pentru tineri“. 

image

„Este ceva de vis“

Elena Vienescu, 66 de ani, prietenă cu soacra mică, a purtat un costum popular vechi de 100 de ani: „Este foarte frumos. Nu mă aşteptam aşa ceva. Port un costum împrumutat de la mama miresei, care este vechi de 100 de ani. Nu am fost vreodată la un eveniment de acest fel şi nu cred că am văzut ceva aşa de frumos. A fost o surpriză mare. Este ceva de vis. Când eram domnişoară am purtat şi am jucat, pentru că eram în grupul artistic al şcolii. De atunci nu am mai purtat costum popular. Nu mă aşteptam să fie aşa de frumos“. 

Raluca are 28 de ani şi crede că această idee va fi preluată şi de alţi tineri: „Este o idee foarte bună pentru că, din păcate, tinerii din ziua de azi nu îşi mai cunosc folclorul. Costumul pe care îl port este împrumutat. Mă simt foarte mândră în acest costum popular oltenesc. Este un costum făcut pentru domnişoare pentru că are mult roşu“. 

image
Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite