Cum a reuşit un fotograf amator să salveze superba clădire în care s-a filmat celebra peliculă „Două lozuri“. „A urmat un întreg scandal pe reţelele sociale“

Marius Tudor este funcţionar în cadrul Primăriei Sectorului 2 şi, de două decenii, este pasionat de fotografierea şi descoperirea istoriei clădirilor vechi, care au o anumită poveste.

„Eram la mare, în zona Neptun-Cap Aurora. Am observat că hotelurile din copilăria mea, care erau animate pe vremuri, erau goale şi părăsite. Arătau ca nişte schelete şi am început să le fotografiez. Ulterior, am început să devin atent la ceea ce fotografiez. M-am întors la Bucureşti şi am observat ceea ce nu observasem până atunci: că foarte multe clădiri vechi sunt lăsate să moară“, ne explică Marius Tudor, un funcţionar public în cadrul Primăriei Sectorului 2 cum a început pasiunea sa pentru istoria clădirilor vechi şi pentru salvarea acestora de la distrugere şi uitare. 

„Privesc acele case ca pe nişte copii vulnerabili sau ca pe nişte bătrâni“

A fotografiat până acum sute de clădiri şi a realizat zeci de mii de fotografii, pentru că doreşte mereu să surprindă detaliile. În cele mai multe cazuri, se înfiripă o anumită relaţie sentimentală între el şi clădirile pe care le fotografiază, care capătă, astfel, caracteristici umane. „Am vrut să surprind cât mai mult din sufletul lor, ca să-l pot împărtăşi mai departe. Este o mare fericire pentru mine atunci când pot să mă uit la o casă ca şi când m-aş uita la un om. Am uneori acest sentiment, dar în cazul clădirilor lipsite de apărare, am un sentiment şi mai aparte sau mai suav, pentru că privesc acele case ca pe nişte copii vulnerabili sau ca pe nişte bătrâni care nu mai pot fi ajutaţi deloc şi la care te uiţi cum mor în picioare. Asta pentru că cei mai mulţi dintre noi nu au o cultură a patrimoniului construit, a istoriei noastre. Ne interesează doar prezentul. Filosofia de a construi o clădire cu faţade frumoase, împodobită doar pentru a fi plăcută privitorului care merge pe stradă a dispărut“, crede Marius Tudor. 

PETRECE MULT TIMP ÎN ARHIVE ŞI BIBLIOTECI

Marius nu se limitează doar la fotografierea imobilelor, ci încearcă să afle şi povestea lor. Pentru a afla istoria clădirilor pe care le imortalizează în imagini, petrece mult timp în biblioteci şi în arhive. „De multe ori ştiu dinainte la ce clădire merg şi ce poveste are. Alteori, fac mai întâi fotografia şi, pentru că mă incită foarte mult felul în care arată casa, încep imediat să-i caut povestea. Pentru asta trebuie să merg în arhive, în biblioteci sau să-mi întreb prietenii care sunt la fel de pasionaţi ca mine. Încerc, în acest fel, să aflu povestea proprietarului casei sau a arhitectului care a proiectat casa, a constructorului, s-o încadrez în timp“, ne relatează Marius.
 

La începuturile pasiunii sale, fotografia casele pe care le descoperea din întâmplare. Acum, înainte de a merge într-un anumit loc, Marius Tudor îşi pregăteşte terenul: „La început mergeam pe bâjbâite, în sensul că în vacanţe sau în zilele libere îmi place să privesc clădirile, să mă plimb pe străzi. Cu timpul am început să devin atent. Acum mă documentez înainte de a merge într-un anumit loc. Îmi pregătesc terenul, pentru că vreau să fotografiez şi interioarele. Dacă este ruină, atunci intru pur şi simplu, iar dacă are proprietar, îmi cer voie. Uneori îmi iese planul, alteori nu“. 

„ASIST ÎN FIECARE ZI LA DEMOLAREA ISTORIEI“

Toate fotografiile pe care le realizează şi istoriile pe care le descoperă le postează pe pagina sa de Facebook (facebook.com/tudor.marius.758). Vrea să tragă un semnal de alarmă că istoria noastră dispare în fiecare zi:

„Nu vreau decât să atrag atenţia, pentru că mai mult nu îmi permit. Nu sunt într-un proiect sau într-o organizaţie. Este o pasiune, dar şi o durere, pentru că asist în fiecare zi la demolarea istoriei. Odată cu demolarea acestor clădiri, moare şi istoria noastră. O să ajungem să ne plimbăm prin oraşe, altădată fermecătoare şi pline de istorie, care sunt umbrite de blocuri din sticlă şi beton“. 

De multe ori, clădirile vechi cad pradă mafiei imobiliare, cu toate că se află pe lista monumentelor istorice. Autorităţile nu se implică şi cei care vor să scoată un profit cât mai mare apelează la tot felul de tertipuri. Unele imobile sunt distruse printr-o aşa-zisă restaurare. Marius Tudor este revoltat că autorităţile asistă nepăsătoare la distrugerea istoriei: „Vina pentru ceea ce se întâmplă cu clădirile vechi nu aparţine neapărat autorităţilor, pentru că până la urmă noi le-am ales. Primarii au o mare putere şi îi pot amenda pe proprietarii care nu îşi întreţin clădirile de patrimoniu, dar nu o fac. Tot primarii pot să restaureze, consolideze, revitalizeze clădirile vechi cu fonduri europene, dar n-o fac pentru că nu iese banul. Posibilităţi ar avea, dacă s-ar aplica legea, ca în Germania: primăria pune jumătate din bani, dar ea se ocupă de faţadă, ca să nu facă fiecare aşa cum îl taie capul, iar înăuntru, dacă vrei să faci ceva, se poate, dar numai cu aprobare. Clădirile vechi nu dispar neapărat prin demolare, ele dispar şi prin modernizarea lor“.

Casele vechi sunt „vânate“ în special pentru terenul pe care se află, cele mai deosebite aflându-se în zonele centrale. De obicei, în locul lor apar blocuri cu mai multe etaje. „Cei mai mulţi investitori nu sunt interesaţi de clădirea în sine. Pe ei îi interesează terenul. Când se uită la o clădire veche, ei văd ce ar putea să se facă pe terenul acela. Pe terenul unei clădiri de 300 de metri pătraţi faci un bloc cu 1.200 de euro metrul pătrat cu nu ştiu câte etaje şi îţi scoţi de nu ştiu câte ori investiţia. Cei care investesc într-o clădire veche sunt oameni care iubesc trecutul şi casele“, spune Marius. 

CASELE CARE „PARCĂ MOR ÎN PICIOARE“

Marius, care în trecut a fost jurnalist, a reuşit să afle metodele de a acţiona în cazul afacerilor cu clădirile vechi. Multe dintre clădiri pot fi distruse printr-o aşa-zisă restaurare. „Lucrurile devin din ce în ce mai grave din cauza regimului juridic incert – au fost revendicate, câştigate, vândute sau revândute mai departe. Ele sunt în bătaia vântului. Acestea pot fi modernizate, stricate sau chiar demolate de proprietar, fără ca el să fie nevoit să dea socoteală. Proprietarii au nevoie de aprobări, numai că cei care se ocupă cu afacerile imobiliare s-au rafinat în a găsi chichiţe în lege şi acţionează. De exemplu, o casă veche, construită la sfârşit de secol XIX, catalogată ca monument istoric de categoria B, adică de interes local, este la numărul, să zicem, 52. Se intervine şi se schimbă nomenclatorul clădirilor de pe strada respectivă. Clădirea este trecută la numărul 50 şi este demolată foarte rapid, după care se revine“, ne dezvăluie Marius Tudor. 

Alţi proprietari de case monumente istorice le distrug cu rea intenţie, pentru a le declasa şi a construi altceva în locul lor. „Dispar detaliile, decoraţiunile caselor, nu mai spun de cei rău intenţionaţi care dau găuri în case în mod strategic, în aşa fel încât să se prăbuşească tavanul la prima ploaie şi aşa mai departe, pentru a fi declasate de pe lista monumentelor istorice, după care se cere aviz de desfiinţare a clădirii, pentru că reprezintă un pericol public, iar după trei luni apare un bloc“, mai spune fotograful pasionat de istorie şi arhitectură.
 

Marius Tudor crede că singura şansă pentru salvarea caselor vechi o reprezintă respectarea şi aplicarea legii, dar şi o implicare mai mare a autorităţilor: „Ce este de făcut pentru salvarea caselor? Trebuie aplicată legea şi să se renunţe la această nebunie de a se construi fără cap. Autorităţile trebuie să nu mai dea autorizaţii cu nemiluita oricui şi oricând fără să studieze pe teren problema. Ceea ce spun eu este o utopie, pentru că toţi sunt interesaţi şi vor să facă bani. Din păcate, majoritatea acestor case cad. Parcă mor în picioare“.

Cum a fost salvată clădirea în care s-a filmat „Două lozuri“ cu Birlic

Uneori, Marius Tudor reuşeşte să schimbe destinul unor imobile, iar atunci este cu adevărat fericit, pentru că toată zbaterea sa nu este în van. Astfel, o casă veche din Bucureşti în care s-a filmat o creaţie cinematografică de referinţă a fost salvată de la demolare. „Este vorba de casa foarte frumoasă din Bucureşti şi foarte veche în care s-a filmat pelicula «Două lozuri» cu Birlic. Este o casă pe Calea Griviţei, fostă Calea Târgoviştei, care dispare văzând cu ochii. Este o casă construită pe la 1890 şi care era lăsată în paragină şi am aflat că noul proprietar ceruse să i se dea voie s-o demoleze, prin eliberarea unei autorizaţii de desfiinţare. A urmat un întreg scandal cu postări pe reţelele de socializare şi pe alte canale, iar, până la urmă, a refăcut casa şi nu a apărut în locul acesteia un bloc. A păstrat şi monograma cu numele primei proprietare a casei. Totuşi, cam atât s-a păstrat din zona respectivă, pentru că, din păcate, Calea Griviţei dispare încet-încet“, ne relatează Marius. 

BĂILE HERCULANE, UN LOC DULCE ŞI AMAR

Un loc de care este îndrăgostit în privinţa arhitecturii clădirilor vechi este Băile Herculane. Din păcate, cele mai multe dintre ele se află într-o stare de degradare avansată, iar o durere imensă îi răscoleşte sufletul: „Un loc absolut senzaţional în materie de arhitectură este Băile Herculane. Acolo rămâi mut nu doar de ceea ce vezi, ci şi de durerea care este acolo, pentru că toate clădirile care au fost construite la Băile Herculane în timpul împărăţiei austro-ungare au intrat pe mâna mafiei lui Armaş, fost senator PSD. Le-a pasat unor apropiaţi de-ai lui şi sunt în proprietatea unor sau a altora, lucru care face ca ele să nu poată fi restaurate, consolidate şi repuse în circuit. Această situaţie face ca Băile Herculane să fie o staţiune săracă, fără conţinut şi lipsită de orice strălucire. Totul cade. S-a început consolidarea unor mici hoteluri de pe vremea împăratului, dar sunt stricate, mai degrabă. A fost o presiune la un moment dat şi au început să facă ceva de ochii lumii, dar pe urmă au stagnat lucrările“. 

VREA SĂ SCRIE O CARTE DESPRE ARHITECTUL DOPPELREITER

Marea dragoste a lui Marius Tudor este Iulius Doppelreiter, arhitectul oraşului Târgu Jiu şi ajutor de primar în perioada interbelică. Acesta are în oraşul lui Brâncuşi 11 case clasate ca monument istoric, clădiri reprezentative. „Eu cred că am găsit în jur de 40 de case şi construcţii civile Doppelreiter în Târgu Jiu şi în împrejurimi. De exemplu, bulevardul Constantin Brâncuşi este proiectat şi trasat de Doppelreiter. Vreau să mă documentez în arhivele naţionale şi să găsesc cât mai multe lucruri despre Doppelreiter în aşa fel încât să pot scrie o carte. Cartea despre Doppelreiter este despre istoria arhitecturii, şi nu despre un arhitect. Îmi doresc să-l aduc în atenţie pe acest arhitect, deşi este foarte dificil, pentru că de pe urma lui nu au rămas decât construcţiile. Nici mormântul nu este cunoscut“, mărturiseşte Marius Tudor.