Cum va readuce conducerea clubului Pandurii suporterii la stadion
0Conducerea clubului Pandurii îşi doreşte ca Stadionul Municipal să fie din nou plin la meciurile echipei gorjene. Rezultatele din primele meciuri vor conta foarte mult în atragerea spectatorilor la stadion.
Conducerea clubului spune că jocul şi rezultatele i-au îndepărtat pe suporteri de la stadion: „Din păcate, am văzut că echipa, în acest tur de campionat, încet, încet, cum treceau etapele, era părăsită şi de spectatori. Ceea ce e normal dacă nu ai rezultate, pentru că jocul şi rezultatele aduc suporterii la stadion. Echipa a dezamăgit anul acesta suporterii şi trebuie să recunoaştem acest lucru”, a declarat preşedintele clubului Pandurii, Eugen Pârvulescu.
Rezultatele primelor meciuri din retur ar putea să readucă suporterii la stadion. „Cu siguranţă că anul viitor stadionul va fi plin dacă o să avem evoluţii bune. Şi putem să îi readucem la stadion pe suporteri dacă vom câştiga primul meci din retur cu CSU Craiova şi dacă reuşim să avem o evoluţie foarte bună în meciurile care vor urma. Ne ducem apoi la CFR pentru un rezultat pozitiv şi apoi avem o altă deplasare la Ceahlăul iar apoi vom juca următorul meci acasă care va fi cu Steaua. Totul depinde de jocul echipei”, a mai precizat Pârvulescu.
„E posibil să jucăm tot la Târgu Jiu şi în retur
Preşedintele Eugen Pîrvulescu consideră că publicul va avea un rol important în redresarea echipei: „Eu contez foarte mult pe public şi pe susţinerea pe care ne-a arătat-o. Până la urmă contează foarte mult şi suporterii unei echipe. Din discuţiile pe care le-am purtat cu acţionarii, cu finanţatorii clubului nostru, e posibil să jucăm tot la Târgu Jiu şi în retur. Vom încerrca să jucăm tot returul la Târgu Jiu pentru că avem nevoie de publicul de aici”.