Cum cerea bani poliţistul gorjean acuzat de luare de mită şi de trafic de influenţă. Agentul de poliţie a primit lemne şi chiar un trening în schimbul serviciilor sale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gabriel Negoiţă şi-a recunoscut faptele
Gabriel Negoiţă şi-a recunoscut faptele

Gabriel Negoiţă, agent de poliţie în cadrul Serviciului de Ordine Publică din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu Jiu, a solicitat diverse sume de bani de la mai multe persoane care erau cercetate în diferite cauze penale.

Potrivit oamenilor legii, poliţistul le promitea că dosarele în erau cercetaţi martorii denunţători. Gabriel Negoiţă a cerut în mai multe rânduri diferite sume de bani de la o persoană care fusese implicată într-un incident minor: „La data de 12 decembrie 2016 martorul denunţător I. C. a sesizat că în vara anului 2014 a avut o altercaţie minoră cu două persoane care în timp ce se jucau cu o minge au lovit autoturismul unui vecin. La faţa locului s-a deplasat un echipaj de poliţie, iar I.C. a apreciat că lucrurile au fost lămurite, considerând că a fost mai mult o discuţie între locatarii aceluiaşi cartier. După o lună, I.C. a fost contactat de Negoiţă Gabriel – agent de poliţie la Poliţia Municipiului Tg-Jiu, care i-a adus la cunoştinţă că este cercetat într-un dosar penal cu referire la incidentul mai sus menţionat. Agentul de poliţie i-a solicitat o întâlnire, spunându-i să vină în târgul de maşini. I.C. a acceptat şi s-a întâlnit în locul respectiv cu agentul Negoiţă Gabriel care era îmbrăcat în uniformă.

În cadrul întâlnirii, agentul Negoiţă Gabriel l-a asigurat că nu sunt probleme în cadrul dosarului întrucât o cunoaşte pe C.C. -  mama uneia din cele două persoane cu care avusese altercaţia cu o lună în urmă şi va vorbi personal cu ea. La circa trei săptămâni, agentul de poliţie l-a contactat din nou telefonic pe I.C. solicitându-i o nouă întâlnire, împrejurare în care i-a cerut suma de 200 lei pentru a vorbi cu C.C. şi a rezolva astfel favorabil dosarul pe care-l avea în cercetări. I.C. i-a înmânat numitului Negoiţă Gabriel suma de 200 lei. După aproximativ o lună, agentul de poliţie Negoiţă Gabriel l-a contactat telefonic pe I.C. şi s-au întâlnit. Cu ocazia întâlnirii Negoiţă Gabriel l-a asigurat pe I.C. că a discutat cu C.C., că dosarul s-a finalizat, asigurându-l că nu mai sunt probleme şi i-a mai cerut suma de 200 lei pentru motorină întrucât îi trebuie să meargă la fiica sa. De asemenea, Negoiţă Gabriel l-a mai contactat ulterior pe I.C. şi i-a mai solicitat 200 lei pentru motorină, sumă pe care a primit-o de la denunţător. Suma de bani i-a fost înmânată agentului de poliţie pe strada Comuna din Paris unde a venit cu autoturismul de serviciu şi fiind însoţit de un coleg“, se arată într-un comuni cat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj. 

Bani pentru „rezolvarea“ unui dosar de furt

Un bărbat cercetat pentru furt dintr-un hipermarket i-a oferit poliţistului diferite sume de bani pentru a-l scăpa de „problemă“: „Prin denunţul formulat la data de 20.04.2017 martorul C. a sesizat că în data de 19.03.2017 s-a deplasat împreună cu soţia sa în magazinul Kaufland Tg-Jiu şi în acele împrejurări a introdus în buzunarul hainei două creme de călcâie fără a le plăti. I s-a întocmit dosar penal pentru infracţiunea de furt care se află în lucru la Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg-Jiu. În zilele următoare l-a întâlnit pe agentul de poliţie Negoiţă Gabriel căruia i-a relatat ce s-a întâmplat, iar acesta l-a asigurat că-l va ajuta să rezolve favorabil dosarul. În contextul acestor discuţii agentul de poliţie Negoiţă Gabriel i-a pretins suma de 150 euro. C. i-a înmânat însă agentului de poliţie Negoiţă Gabriel suma de 600 lei. Banii au fost înmânaţi la domiciliul agentului de poliţie Negoiţă Gabriel. A mai sesizat martorul denunţător că în urma acestor discuţii cu agentul de poliţie s-au întâlnit, împrejurare în care au servit masa, consumaţia fiind achitată de martor. Pe parcursul acestor discuţii agentul de poliţie Negoiţă Gabriel  l-a asigurat pe martor că-i va rezolva favorabil dosarul penal, lăsând să se înţeleagă că are influenţă pe lângă lucrătorul de poliţie care instrumentează dosarul“, mai arată procurorii. 

A mai primit lemne şi un trening

Agentul de poliţie a procedat la fel şi în alte cazuri, intervenind în mai multe dosare penale şi primind, în schimb, bani şi diferite bunuir materiale, de la lănteţi de lemn şi până la un trening. Pe patronul unui depozite de lemne l-a avertizat în legătură cu controalele care urmau să se facă, primind de la acesta 700 de lei, dar şi material lemnos. 

Fiind audiat de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, inculpatul Negoiţă Gabriel a recunoscut faptele în totalitate, pe care le-a regretat, arată comunicatul parchetului.

Ancheta în cauză a fost efectuată de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, cu sprijinul Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Gorj, Serviciului de Operaţiuni Speciale Gorj şi Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Gorj.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite