Cele mai folosite metode de propagandă pentru colectivizarea agriculturii. „Să cultive ura de clasă împotriva elementelor capitaliste de la ţară“

Regimul comunist a conceput un întreg sistem de propagandă pentru ca ţăranii să fie „înrolaţi“ într-un număr cât mai mare în sistemul colectivizat. Metodele erau diferite, dar cel mai mult se folosea manipularea

Prima metodă cu privire la propaganda care trebuia pusă în aplicare pentru ca ţăranii să fie înrolaţi în sistemul agriculturii colective a fost prezentată în cadrul Comitetului Central al PMR din anul 1949.

„Principalele metode şi scopuri ale acţiunii propagandistice se regăsesc în rezoluţia şedinţei plenare a C. C. al P.M.R. din 3-5 martie 1949. Prin punctul 13 se stabilea că: «propaganda şi agitaţia de partid şi îndeosebi presa de partid trebuie să demaşte în faţa milioanelor de ţărani săraci şi mijlocii chipul veninos şi hrăpâreţ al chiaburilor, să cultive ura de clasă împotriva elementelor capitaliste de la ţară şi să arate limpede pe înţelesul fiecarui ţăran sărac şi mijlocaş că singura cale de a scăpa de exploatare, mizerie şi stare culturală înapoiată este trecerea pe calea reconstrucţiei socialiste a agriculturii. Avem datoria să ducem în mod sistematic o largă acţiune de lămurire care să înlăture complet orice atmosferă de teamă faţă de gospodariile agricole colective, să arătăm avantajele imense ale gospodariei agricole colective în Uniunea Sovietică şi metodele sovietice de organizare şi munc㻓, se arată în lucrarea „Propaganda pentru susţinerea colectivizării“ a istoricului Florin Abraham.

Se remarcă mai multe etape ale colectivizării, fiecare cu o metodă specifică. Astfel, în prima parte s-a pus în aplicare metoda sovietică de propagandă, prin care ţăranii erau convinşi că scapă de sărăcie şi de lipsuri, iar în etapa a doua consta în cea a exemplelor de succes:

„Prima perioadă a colectivizării (1949-1953) este dominată de propaganda modelului sovietic. Identificare structurii colectiviste ca o soluţie de rezolvare a dificultăţilor economice trebuie să fi constituit principala miză a campaniei de vizualizare a modelului sovietic. Ţărănimea, îndeosebi segmentele sărace, cu loturi mici de pământ regăsea în confortul viitoarei participări colhozice şansa unei complete reabilitări economice. Şansa de a se muta într-o locuinţa salubră, de a cumpăra un aparat de radio, o bicicletă sau chiar o motocicletă se oferea ţărănimii în schimbul unui simplu gest de adeziune la o nouă formă de organizare a muncii în agricultură. Impactul acestui model sovietic nu poate fi înţeles decât prin plasarea informaţiilor de natură economică şi socială în subsolul confuz al adeziunii la o viaţă care, prin toate canalele de comunicaţie promitea abolirea mizeriei şi un trai îmbelşugat.
 

În etapa 1956-1962 folosirea metodelor violenţe este dezavuată. Politica de susţinere financiară a G.A.C. şi T O.Z. nu era suficientă pentru a realiza, iar modelul colectivist, chiar dacă oferea rezultate pozitive nu era suficient prin sine însuşi în a induce o stare de spirit din care să rezulte o cooperativizare din iniţiativă proprie. În aceste condiţii, propagandei îi revenea un rol cu adevărat esenţial în realizarea colectivizării. Referirile la modelul sovietic sunt în această perioadă mai rare, se face apel la realitatea proprie. Regimul comunist îşi propunea crearea «omului nou». Calea de realizare a acestui scop era educarea în spirit comunist. Sarcina aceasta revenea propagandiştilor şi activiştilor fie de profesie, fie recrutaţi din admistraţie şi învăţământ. Acestora li se cerea un permanent efort, trebuind să realizeze mobilizarea satelor pentru diferite munci agricole sezoniere, calea cea mai frecventă fiind chemarea la întrecerea socialistă. O altă misiune pentru propagandişti şi agitatori era de a realiza culturalizarea satelor. Acţiunea de colectivizare este precedată de o perioadă în care teoretic ţărănimea trebuia să ia cunoştinţă de avantajele sistemului colectivist“, arată istoricul.

Cercuri de citit în căminele culturale 

Măsurile concepute de comunişti sunt din ce în ce mai bine organizate. În mai toate satele existau cercuri de citit în căminele culturale, unde erau citite articolele despre succesul agriculturii în sistem colectiv.

„La nivelul Sfaturilor populare raionale sunt create secţiuni culturale care au misiunea de a coordona şi verifica activitatea de agitaţie şi propagandă din localitaţile raionului. În cadrul satelor, sarcina aducerii la cunoştinţă a deciziilor regimului revenea activului de partid care colabora cu responsabilii cercurilor de citit din caminele culturale şi a colţurilor roşii din gospodăria colectivă. Lumea rurală începe acum să fie ritmată de conferinţele de la căminele culturale. Fiecare anotimp are o specificitate de acţiuni. Într-o circulară trimisă Sfaturilor populare din raionul Zalău se cerea ca pe lângă fiecare camin cultural să se organizeze un corp de conferenţiari care să activeze marţea, vinerea şi sâmbăta. Pentru ca munca acestora să fie eficientă se cerea cel puţin 60% din populaţia muncitoare a satului să participe la serile culturale, iar conferinţele să fie urmate de discuţii. Pentru mobilizarea populaţiei urma a se cere concursul organizaţiei de partid, şi a celor de masă. Erau stabilite conferinţele ce urmau a fi susţinute, acestea fiind standardizate la Ministerul Propagandei. Dintre titlurile acestora spicuim: «Importanţa transformării socialiste a agriculturii», «Organizarea muncii în colhoz» etc. Începerea campaniei de primăvară se face în urma unei directive de la centru: o circulară a Sfatului popular raional Zalău indica citirea în cercurile de citit a articolului de fond din «Scânteia», din 27 mai 1952. După citire trebuiau să urmeze discuţii din care să reiasă datoria patriotică a fiecărui ţăran muncitor de a contribui la îndeplinirea neîntârziată a planului de însămânţări“, menţionează Florin Abraham.

Agitatorii nu aveau o educaţie solidă

Propaganda comunistă avea şi unele sincope. Agitatorii nu erau oameni instruiţi şi, din acest motiv, discursul lor nu era convingător.

„Erau prezentate, de asemenea, mai multe indicaţii care trebuiau respectate: Se vor organiza audiţii colective la radio în fiecare marţi la orele 18 şi ori de câte ori se vor da emisiuni cu sfaturi agro-tehnice. Ţăranii muncitori din sectorul particular. colectiviştii, membrii ai întovărăşirilor care au aplicat metode agro-tehnice înaintate vor fi antrenaţi sa vorbească despre succesele lor, în cadrul şezătorilor culturale, a serilor culturale şi cu ocazia desfăşurării concursurilor; în fiecare luni dimineaţa căminele culturale vor da informare telefonică». Ceea ce surprinde la aceste indicaţii este stabilirea până la detalii a acţiunilor de întreprins, modul eficient în care sunt concepute acestea. Dar acest mod de a da indicaţii pare sa vină în întâmpinarea unei realităţi: gradul redus de instrucţie al agitatorilor. Bibliotecarul din Popeni (un sat al comunei Mirşid) a fost numit în acest post după absolvirea a patru clase elementare“,

mai menţionează istoricul. 

Din aceste motive, cercurile de citit nu erau foarte frecventate, iar planurile nu erau duse la îndeplinire. „Urmările pentru factorii locali de decizie sunt critici şi autocritici, mustrări şi apoi destituiri. Într-un raport asupra învăţământului agro-zootehnic din 21 ianuarie 1967 se arăta că lecţiile nu s-au ţinut din două motive: absenţa cursanţilor (deşi cursurile sunt obligatorii pentru toţi colectiviştii) şi chiar absenţa lectorului care a fost transferat în altă comună“, se arată în lucrarea „Propaganda pentru susţinerea colectivizării“.

Lozinci mobilizatoare

O altă formă de propagandă era dus şi prin afişele puse în diferite locuri din comună. „Agitaţia vizuală din gazeta de perete, panouri, colţuri roşii sunt alte metode frecvent utilizate. De exemplu, pentru campania de treeriş trebuiau afişate opt lozinci mobilizatoare de genul «Înainte cu toate forţele noastre la bătălia pentru strangerea recoltei». Dar sunt şi forme mai elaborate de propagandă, sub forma unor expoziţii de pliante volante ce urmau a fi prezentate în căminul cultural pentru o săptămână. În deschiderea expoziţiei se va ţine o conferinţă cu caracter agricol din care să rezulte «superioritatea gospodăriilor agricole colective faţă de întovărăşiri»“.

Propagandă prin presă

Metodele de propagandă sunt relansate la Congresul al II-lea al P.M.R. De astă dată, ţăranul era convins prin exemplele de reuşită ale agriculturii în sistem colectiv.

„La Congresul al II-lea al P.M.R. care relansează acţiunea de colectivizare, denumită de acum cooperativizare, Gheorghiu-Dej critică aparatul de propagandă: lipsa principală care se manifesta în conţinutul propagandei de partid şi al muncii ideologice în genere este dogmatismul, însuşire bucherească, necreatoare a învăţăturii marxist-leniniste. Manifestările pe care le criticase sunt însă prezente în aparatul propagandistic. (...) se realizează modificări în conţinutul propagandei. Accentul în strategia propagandistică se mută acum asupra demonstrării superiorităţii economice a formelor colectiviste, a unor venituri mai mari obţinute de ţăranii cooperativizaţi. Gheorghiu-Dej în «Raportul la Congresul al II-lea al P.M.R.» realizează comparaţia dintre veniturile obţinute de două familii din Urziceni cu număr egal de membrii de familie şi suprafaţe aproximativ egale, dar cu profituri mai mari pentru ţăranul colectivist. Acest exemplu constituie un model regasit în structura sa în toate publicaţiile sau vehiculele propagandistice: «întovărăşiţii din satul Pria, comuna Cizer, au obţinut anul acesta 550 kg. grâu la hectar mai mult decât ţăranii muncitori care şi-au lucrat pământul de unul singur". Această nouă orientare propagandistică se înscrie în direcţia retoricii liberului consimţământ, în intentia de a demonstra că gospodaria colectivă este cu adevărat viabilă. În paralel s-a produs o transferare a centrului de greutate a muncii de transformare socialistă a agriculturii în organizaţia de bază sătească. Prin aceasta se urmărea o eficientizare a acţiunii de colectivizare. Dacă în prima perioadă de colectivizare exemplele erau generale şi spectaculoase, trecerea în sfera cazurilor punctuale, deşi banale, vroia să demonstreze că acţiunea este posibilă şi că nu mai pot fi admise scuze. Demonstraţia îi viza atât pe ţărani cât şi pe factorii de decizie locali. Dacă în prima fază a colectivizării, ţăranii erau duşi în vizite în diferite colhozuri din U.R.S.S., iar la venire erau amplu popularizate impresiile acestora; ei jucau rolul "martorilor" pentru veridicitatea infonnaţiilor propagandistice, în etapa a doua de colectivizare, devine o practică frecventă în a realiza vizite în gospodariile model din zona invecinată“, relatează istoricul Florin Abraham.

Propaganda prin presă

O nouă formă de progandă se ducea prin intermediul presei, ziare sau televiziune. „Una din caracteristicile propagandei comuniste este foarte marea diversitate a presei. Propaganda are un aport constant de informaţii şi specialiştii comunişti alimentează revelaţia politică printr-un flux continuu de ştiri din toate sectoarele profesionale şi sociale. Fiecare celulă funcţionează ca o antenă de informatie şi ziarele beneficiază de o mulţime de «corespondenţi populari» plasaţi la toate nivelele de activitate din ţară. (...) O metodă propagandistică frecvent utilizată a fost bombardarea cu/de informaţii statistice care aparent sunt reflectarea netrunchiată a realităţii. Exemplele de cifre se refereau prin comparaţia atât la producţie, cât şi la dinamica colectivizării. Un tip aparte de propagandă este cea prin contagiune. Are un caracter nedirecţionat, difuz şi constă în impulsul oferit de evenimentele petrecute într-o zonă geografică limitrofă. Ştim de acest tip de sugestie atât prin surse controlabile (ziare, eventuale procese verbale ale unor şedinte care discuta evenimentele din zona vecină) cât şi prin informaţii recuperabile prin istoria orală. (...) Recepţia informaţiilor din ziare era asigurată într-un grad minim de abonarea din oficiu a căminelor culturale cu principalele ziare centrale şi raionale. Dar diseminarea informaţiilor era o problemă, din moment ce cercurile de citit nu prea aveau activitate iar cititul presei nu prea statea în obiceiul ţăranului. În acesta condiţii, o informare oficială se putea face prin intermediul radioului, care erau în acea epocă puţine la număr. Purtătorii de informaţii mai puteau fi salariaţii în intreprinderile urbane“.