„Afacerea tramvaiul“ şi demisia guvernului P.P. Carp. Societatea SCTB, în mijlocul disputei între liberali şi conservatori

„Afacerea tramvaiul“ a fost denumit conflictul pe marginea desfiinţării societăţii de administrare a reţelei de tramvaie. Societatea fusese înfiinţată de Primăria Capitalei şi de Guvern în anul 1909, dar doi ani mai târziu aceeaşi primărie a propus desfiinţarea acesteia.

„Afacerea tramvaiul“ a pornit odată cu înfiinţarea Societăţii Comunale de Tramvaie Bucureşti, la 14 aprilie 1909. La data de 4 martie 1909 se forma un nou guvern. Ion C. Brătianu era preşedinte al Consiliului de Miniştri, iar fratele său, Vintilă Brătianu, ocupa funcţia de primar al capitalei, dar obţinuse şi un loc, la alegerile parlamentare, în Camera Deputaţilor. 

În Bucureşti funcţionau două societăţi, care aveau concesionate reţeaua de tramvaie trase de cai pe zece linii şi transportul electric pe linia Cotroceni-Obor. Tramvaiele electrice au început să le înlocuiască pe cele trase de cai, cu toate că investiţia era destul de costisitoare. Cea mai mare problemă o reprezenta realizarea reţelelor electrice. Primarul Vintilă Brătianu le-a cerut firmelor care aveau concesionat transportul să modernizeze tramvaiele şi să le înlocuiască cu cele electrice, dar solicitarea nu a primit un răspuns afirmativ. În aceste condiţii, primarul a trimis spre aprobare în Camera Deputaţilor un proiect de lege nou pentru înfiinţarea unei societăţi de tramvaie pe alt sistem de funcţionare, respectiv al unei regii cointeresate.

Acest lucru însemna stabilirea unui capital social prin acordarea unui anumit număr de acţiuni şi punerea acestora la vânzare pe piaţă, cu ajutorul unor bănci, prin subscriere publică. Concret, aceasta reprezenta înfiinţarea unei societăţi de transport pe acţiuni. Primăria Bucureşti urma să subscrie 1/4 din capital, dar maxim 1/2, iar restul va reveni investitorilor privaţi. Legea a fost aprobată în primăvara anului 1909. Capitalul societăţii era stabilit la suma de 12.000.000 de lei şi era împărţit în 24 de mii de acţiuni a 500 de lei acţiunea. Societatea a avut rezultate foarte bune în primii doi ani de funcţionare, a realizat zece kilometri de reţea, iar valoarea acţiunilor a crescut la 800 de lei. 

Confictul a pornit de la comercianţii de pe Lipscani

La 29 decembrie 1910 s-a format un nou guvern, iar în funcţia de preşedinte al Consiliului de Miniştri a fost numit P. P. Carp, iar ministru de Interne a fost desemnat Alexandru Marghiloman. „După instalarea noului guvem. apăreau şi primele piedici puse noii societăţi de transport, mai ales că, din ianuarie 1911, la conducerea Primăriei Bucureşti venea conservatorul Dimitrie Dobrescu. Mai mult chiar, tot din 1911, autorităţile începeau să primească sesizări din partea unor comercianti care aveau magazine în zona Lipscani. Aceştia se plângeau că implantarea liniilor de tramvai îngreunează descărcarea mărfurilor şi periclitează buna desfăşurare a circulaţiei pietonale. (...) Cererea făcută de către ministrul de Interne nu a fost acceptată de către conducerea S.C.T.B. Refuzul 1-a făcut pe ministrul în cauză să e simtă ofensat, fapt ce a dus la oprirea lucrărilor. S-au adăugat nenumăratele tărăgănări în aprobarea planurilor, opoziţia comună a noii conduceri a Primăriei şi aceea a vechilor societăţi de tramvaie (interesate în a încetini ritmul lucrărilor): pe scurt, o acţiune concertată de discreditare a noului concurent. Vechile companii contestau acum dreptul S.C.T.B. de a traversa liniile lor.

Era un conflict aproape identic cu acela de la Iaşi, privind dreptul ocietăţii de tramvaie de a traversa liniile C.F.R. Pentru a dezamorsa această situaţie, Societatea Comunală a Tramvaielor Bucureşti făcea în acest caz apel la autoritatea comunală. Consiliul Comunal refuză să dea ajutorul S.C.T.B, spunând că este ilegal constituită şi nu are personalitate juridică. Se desfăşura un spectacol straniu: o administraţie, autorizată prin lege să înfiinţeze o societate la funcţionarea căreia avea o mare parte de capital, se acuză ea însăşi de nulitatea actelor pe care le întocmise în scopul acestei înfiinţări. În mijlocul unei emisiuni de acţiuni nou anunţate, Consiliul Comunal refuză să facă plata pentru 1/2 din acţiunile subscrise, potrivit statutelor de funcţionare a S.C.T.B. Acesta însărcinează pe primarul Dimitrie Dobrescu să obţină anularea statutelor societăţii. Primarul se adresează în scris Ministerului de Interne, care, prin intermediul presei, publică principalele argumente ce stau la baza acelei hotărâri: «Societatea Comunală a Tramvaielor nu era legal constituită; statutele întocmite de câtre Consiliul Comunal şi aprobate de câtre Consiliul de Miniştri nu sunt conforme cu legea specială de înfiinţare a S.C.T.B.», arată istoricul Cristinel Pătraş în lucrarea „Un episod controversat din istoria transportului public din România «Afacerea tramvaiul» (1909-1912)“.

Statutele S.C.T.B. au fost anulate

În şedinţa din 8 iulie 1911, Consiliul Comunal a votat anularea statutelor S.C.T.B., după  care Alexandru Marghiloman, în şedinţa Consiliului de Miniştri din 1 iulie 1911, propunea anularea statutelor societăţii. „La data de 17 iulie 1911, Consiliul de Miniştri a aprobat anularea propusă de Ministrul de Interne, iar Al. Marghiloman a dat dispoziţie Poliţiei să oprească lucrările de pe străzi le capitalei. Societatea Comunală de Tramvaie Bucureşti a ripostat la rândul său, lucrătorii Primăriei ridicând şinele montate. Muncitorii S.C.T.B. aduceau altele noi chiar a doua zi, continuând să extindă şi să modernizeze reţeaua de tramvai“, mai menţionează Cristine Pătraş.

Război între partide

Subiectul era larg dezbătut de toate partidele, opiniile fiind împărţite.

„Viaţa politică a României era cuprinsă cu totul de acest scandal, iar discuţiile din Parlament nu mai conteneau. La 27 şi 28 noiembrie 1911 în Senat, şeful liberalilor Ion C. Brătianu interpelează guvernul cu privire la chestiunea tramvaielor. P. P. Carp ripostează printr-un discurs de o violenţă ieşită din comun: «Partidului liberal îi voi aplica fierul roşu», iar lui I. C. Brătianu îi răspunde personal cu o aluzie la viaţa lui personală. «Omul politic trebuie să fie cinstit În viaţa publică şi corect În viaţa privată». Acest discurs i-a adus omului politic P. P. Carp un mare succes oratoric, dar mult prea dur pentru ca Ionel Brătianu să îl poată uita“,

relatează istoricul Cristinel Pătraş.

Proteste de stradă

Conducerea S.C.T.B. a intentat procese atât Primăriei, cât şi ministrului de Interne şi angajează patru avocaţi renumiţi din Europa. De asemenea, se ajunge până la proteste de stradă şi o instabilitate politică crescută. „«Afacerea tramvaielor» devine principalul motiv pentru care opoziţia urmărea înlăturarea guvemului Carp. Şeful conservatori lor democraţi, Take Ionescu, se asociază lui I. C. Brătianu. pentru înfrângerea politică a conservatorilor. La 16 decembrie 1911. după declaraţiile lui Brătianu la Senat şi Take Ionescu la Cameră, opoziţia părăseşte Parlamentul, motivând acest acest act prin neconstituţionalitatea noii legi de desfiinţare a statutelor Societăţii de Tramvaie, votată de conservatori. Coaliţia liberalo-conservator-democrată organizează în Bucureşti şi provincie manifestaţii de club şi de stradă. La începutul anului 1912, în toate oraşele ţării se înregistrau agitaţii ale opoziţiei. La 8 ianuarie 1912, se produce un eveniment grav: se devastează localul clubului conservator din Bucureşti, poliţia fiind nevoită să intervină în forţă pentru dispersarea manifestanţilor opoziţiei adunaţi în faţa Teatrului Naţional. Conservatorii nu stau nici ei cu mâinile în sân, organizând manifestaţii şi proteste. Totodată, ei ameninţau cu dezvăluirea altor afaceri oneroase ale liberalilor, petrolul, pescăriile, şi mai grav, cu dezvăluirea represiunilor sângeroase ale guvernului liberal din 1907. În acest caz regele, din ce în ce mai nemulţumit de instabilitatea politică şi de agitaţia opoziţiei, solicita conservatorilor junimişti şi democraţi închegarea unei majorităţi conservatoare, numai că acest lucru nu se mai putea realiza între doi adversari politici: P. P. Carp şi Take Ionescu, care, pe de altă parte, cerea tocmai retragerea legii lui Marghiloman şi prezentarea de scuze publice lui I. C. Brătianu“, mai arată istoricul Cristinel Pătraş.

Cum s-au încheiat procesele 

Procesele intentate de către S.C.T.B. Primăriei, pentru neplata acţiunilor la care subscrisese potrivit tatutelor, dar şi Ministerului de Interne pentru împiedicarea funcţionării societăţii, pentru oprirea lucrărilor pe străzile capitalei şi pentru neconstituţionalitatea legii de modificare a statutelor societăţii au durat de la 20 iulie 1911 până la aprilie 1913 cel cu Primăria şi, respectiv, 22 iulie 1911 - 28 iu1ie 1912 cel cu Ministerul de Interne. 

Sentinţele tribunalelor au fost favorabile, în amândouă cazurile, S.C.T.B. Astfel, Ministerul de Interne trebuia să înceteze orice acţiune care ar împiedica lucrările şi funcţionarea S.C.T.B. pe străzile Capitalei. În caz contrar, trebuia să plătească societăţii de tramvaie, cu titlu de daune, câte 1.000 de lei pentru fiecare zi de întârziere. „Despăgubirile civile erau stabilite la 100.000 de lei şi 5.000 de lei cheltuieli de judecată. Ministerul de Interne face apel la această hotărâre, dar la 28 iunie 1912 Curtea de Casaţie respinge recursul lui Al. Marghiloman, şi, implicit, legea lui privind statutele S.C.T.B. ca fiind neconstituţională. Era primul caz din România şi printre primele din lume când o instanţă declara ca fiind neconstituţională o lege. De aceea, hotărârea Curţii de Casaţie a fost şi este considerată de către specialişti o jurisprudenţă de avangardă, una inovatoare. De asemenea, Primăria Bucureşti era obligată la plata a 1.500.000 lei contravaloarea acţiunilor subscrise, precum şi 250.000 lei daune. Hotărârile instanţelor au constituit primii paşi în depăşirea unei crize politice ce ţinea de prea mult timp“, precizează Cristinel Pătraş. Carol I a intervenit în direcţia rezolvării crizei, iar în aprilie 1912, guvernul P. P. Carp şi-a dat demisia.