A murit cel mai bătrân gorjean. Alexandru Ţundrea avea 105 ani, a luptat în Al Doilea Război Mondial şi a fost luat prizonier de ruşi

Alexandru Ţundrea a fost un adevărat erou

Veteranul de război Alexandru Ţundrea a murit astăzi la vârsta de 105 ani. Acesta s-a născut în anul 1910 într-o familie de ţărani din comuna Teleşti. A avut trei fraţi şi trei surori, el fiind cel mai mare dintre copiii familiei.

Alexandru Ţundrea a luptat pe front în cel de-Al Doilea Război Mondial si a reuşit să supravieţuiască, cu toate că a fost luat prizonier de ruşi. A stat în lagăr timp de patru ani şi a fost eliberat cu mult după terminarea războiului. A activat apoi ca dascăl, fiind învăţătorul copiilor lui Petru Groza. Nu a vrut să se înscrie în PCR şi a avut de suferit, din acest motiv.

Anul trecut, Alexandru Ţundrea a fost premiat de autorităţile locale şi judeţene şi decorat pentru eroismul de care a dat dovadă în al Doilea Război Mondial. În plus, a fost avansat la gradul de general în rezervă.

Dascălul copiilor lui Petru Groza

Alexandru Ţundrea şi-a petrecut copilăria în satul Teleşti-Moşneni, din Gorj, unde a urmat şi şcoala primară. A absolvit Şcoala Normală din Târgu-Jiu, actualul Colegiu Naţional „Spiru Haret“, şi a devenit învăţător. A lucrat ca dascăl în mai multe comune din Gorj, până în anul 1932, când a fost luat în armată, la infanterie, în Regimentul Tudor Vladimirescu. După eliberare, a fost repartizat în judeţul Hunedoara. În anul 1935, Alexandru Ţundrea s-a înscris la Facultatea de Drept şi la Facultatea de Filosofie din Cluj-Napoca. A reuşit să studieze, în paralel, la ambele facultăţi. Pe timpul studiilor superioare a făcut practică, timp de un an, la Liceul „Decebal“ din Deva, unde i-a avut elevi pe copiii lui Petru Groza, prim-ministru în primul guvern comunist al României.

Prizonier în lagărul rusesc

Cariera didactică i-a fost întreruptă de marile evenimente istorice. A fost concentrat în anul 1938 şi un an mai târziu a fost mobilizat în Regimentul 96 Infanterie Caransebeş, cu gradul de locotenent în rezervă.

A participat la acţiunile de apărare organizate preventiv în Ardeal. În primăvara anului 1941 a fost mobilizat din nou şi a plecat pe frontul de Est. În primăvara anului 1943, a plecat către Stalingrad, dar compania din care făcea parte a fost oprită în timpul deplasării şi trimisă în Caucaz, în zona Erevan.

În primăvara anului 1944, rănit la picioare, Ţundrea este trimis pe mare cu o şalupă şi reuşeşte să ajungă la convoiul regimentar, care este atacat de ruşi. Circa 200 de români sunt nevoiţi să se predea. Prizonierii sunt cantonaţi într-o şcoală în zona oraşului Simferopol şi, în ziua de Paşti, sunt îmbarcaţi în vagoanele unui tren de marfă şi trimişi către Moscova. Aici li se face un control sanitar şi sunt internaţi în lagărul de prizonieri Oranki.

A urmat o perioadă lungă şi grea de aşteptare, fără posibilitatea de a lua legătura cu cei de acasă şi de a le transmite că este în viaţă. Familia l-a crezut mort şi i-a făcut pomană. „Cât am fost prizonier, nu am putut să trimit părinţilor vreo scrisoare şi nu au ştiut dacă sunt viu sau mort. Am fost plâns. S-au tras clopotele şi maică-mea mi-a făcut pomană. A împărţit colaci şi cele necesare“, povestea Alexandru Ţundrea.

Eliberat după patru ani 

Prizonierii nu au fost eliberaţi după încheierea războiului, deşi România devenise aliata Rusiei. În anul 1946, când este eliberat un prim lot de prizonieri, Ţundrea a avut şansa să fie trecut pe lista celor care urmau să plece, dar a fost scos din grup şi trimis înapoi în lagăr pe motiv că era reacţionar. Singurul noroc a fost că între cei eliberaţi a fost şi un gorjean din Stolojani care, ajuns acasă, a transmis familiei că Alexandru este în viaţă.

Alexandru Ţundrea a mai stat în lagăr încă doi ani şi a fost eliberat abia în vara anului 1948. A fost transportat cu un tren sovietic până la Focşani, unde a primit ceva bani şi a fost lăsat să plece cum poate către casă.

A refuzat să se înscrie în PCR

Ajuns acasă, Alexandru Ţundrea şi-a continuat meseria de dascăl, iniţial pe un post de învăţător la Peşteana Jiu, apoi profesor de matematică şi franceză la şcoala din comuna gorjeană Teleşti. Nu i-a plăcut doctrina comuniştilor şi nici ceea ce făceau în ţară, aşa că nu s-a înscris în PCR, cu toate că a avut foarte multe de pierdut. 

S-a căsătorit în anul 1950 cu Constanţa şi au avut împreună doi copii. S-a pensionat în anul 1972, iar în data de 9 mai 2015 a fost înaintat la gradul de general în rezervă.