A împuşcat câinele care păzea turma de mioare
0
Un localnic din comuna Bolboşi este cercetat de poliţişti după ce a împuşcat cu arma de vânătoare un câinea care păzea turma de mioare.
Câinele de pază a decedat pe loc, iar proprietarul patrupedului a sesizat poliţia. „Echipa operativă constituită la nivelul subunităţii s-a deplasat la faţa locului, respectiv în punctul numit „La perii lui Bălă”, într-o zonă împădurită, de pe raza satului Valea, comuna Bolboşi, iar cu ocazia cercetării la faţa locului au fost descoperite două fragmente elemente cartuş din plastic de culoare albă (bură) care au fost ridicate în vederea examinării, precum şi o pată de culoare brun-roşcat, din care au fost recoltate probe“, a spus George Neagoe, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Gorj.
Ambele arme şi permisul de armă au fost ridicate în vederea cercetărilor, iar în cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de armă letală, fără drept.
Citiţi şi
Mănăstirea Tismana a fost lăsată în beznă de hoţii de cablu electric
Fostul viceprimar Ion Fugaru, la sediul DNA