VIDEO Trei bărbaţi au scăpat cu viaţă după ce au căzut de pe un pod cu maşina, de la 10 metri înălţime

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cei trei răniţi au fost duşi cu ambulanţele la spital, însă, viaţa nu le este pusă în pericol
Cei trei răniţi au fost duşi cu ambulanţele la spital, însă, viaţa nu le este pusă în pericol

Au scăpat ca prin minune după ce au plonjat de la zece metri în albia râului Ialomiţa, în comuna Moroieni. Trei bărbaţi au ajuns la spital după ce şoferul nu a adaptat viteza într-o curbă, sărind de pe un pod. Două ambulanţe şi un echipaj SMURD au preluat răniţii de la faţa locului, transportându-i la Spitalul Orăşenesc Pucioasa şi, ulterior, la Spitalul din Târgovişte.

Accidentul s-a produs pe DN 71, Târgovişte – Sinaia, în comuna Moroieni, într-o curbă extrem de periculoasă. În viraj, şoferul a pierdut controlul volanului şi a plonjat de pe pod, de la 10 metri înălţime. Conducea maşină marca Peugeot şi mai avea doar 200 de metri şi ajungea acasă.

Airbagurile de la maşină le-au salvat viaţa pasagerilor, care, în cursul anului, muncesc în Belgia. Cele trei victime vor rămâne internate la Spitalul de Urgenţă din Târgovişte unde au fost transportate pentru investigaţii suplimentare. 

Cei trei răniţi au fost duşi cu ambulanţele la spital, însă, viaţa nu le este pusă în pericol. Au politraumatisme şi vor avea nevoie de îngrijiri de specialitate.

Între timp, poliţiştii încearcă să afle cauza. În zonă se petrec destul de des accidente, iar cei care au de suferit sunt vitezomanii.

image
Târgovişte



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite