VIDEO Protest inedit la poarta COS Târgovişte. Sute de muncitori „i-au rugat“ pe conducătorii ruşi să iasă la discuţii

VIDEO Protest inedit la poarta COS Târgovişte. Sute de muncitori „i-au rugat“ pe conducătorii ruşi să iasă la discuţii

În cazul în care conducerea COSTârgovişte nu va ţine seama de mesajul transmis public de salariaţi, Sindicatul Valahia va organiza un miting de protest.

Aproximativ 300 de muncitori ai Combinatului de Oţeluri Speciale (COS) Târgovişte au protestat în faţa unităţii, nemulţumiţi de nivelul salariilor, dar şi de eşuările în negocierile colective. Oamenii au avut la ei coli în format A4 pe care scria: „Vă rugăm“.

 
"Urmare a creşterii salariului minim la nivel naţional cu 16%, ţinând cont de starea de insolvenţă în care se află societatea şi de prevederile Legii nr. 85 / 2014, membrii Sindicatului Valahia fac publice cererile lor: 
 
1. Creşterea salariilor de baza cuprinse între 1.250 lei şi 2.586 lei cu 16 %; 
2. Îngheţarea salariilor de baza cuprinse între 3.000 lei şi 3.480 lei; 
3. Ajustarea salariilor de baza care depăşesc valoarea de 3481 lei, până la un nivel care să permită susţinerea creşterii salariale de 16%; 
 

 
4. Negocieri colective în termenul legal, cu sindicate reprezentative; 
5. Pe durata reducerii/întreruperii activităţii, acordarea unui număr egal de zile de consemn la domicilu pentru toţi salariaţii, atunci când situaţia economică o impune, atât pentru salariaţii din sectoarele productive cât şi celor din din sectoarele neproductive; 
 

 
6. Toate modificările CIM să fie făcute prin acte adiţionale la CIM, fără a se încheia convenţii/acorduri cu sindicate nereprezentative; 
7. Respectarea libertăţii de asociere şi aplicarea de tratamente nediscriminatorii salariaţilor în funcţie de apartenenţa/neapartenenţa la sindicat sau la un anume sindicat", se arată într-un comunicat al filialei Cartel Alfa. 
 

 În cazul în care conducerea COSTârgovişte nu va ţine seama de mesajul transmis public de salariaţi, Sindicatul Valahia va organiza un miting de protest.
 
citeste totul despre: