VIDEO Păţanie după scăldat. Patru minori au furat maşina părinţilor şi au intrat cu ea într-un stâlp. Unul dintre ei este rănit grav
0
Patru minori, cu vârste cuprinse între 10 şi 15 ani, au ajuns la spital după ce maşina condusă de unul dintre ei a intrat într-un stâlp de electricitate. Unul dintre paageri este în stare gravă, potrivit Poliţiei.
Accidentul a avut loc, joi, pe Drumul Comunal 71 Teţcoiu, pe raza comunei Mătăsaru. Autoturismul a intrat într-un stâlp de susţinere a energiei electrice. Toţi cei patru minori au ajuns la spital.
În urma verificărilor s-a stabilit că la volan se afla un băiat de 14 ani. Minorii au furat maşina părinţilor şi s-au dus la scăldat. La întoarcere, din cauza vitezei mari, minorul nu a mai putut controla volanul şi s-au izbit de un stâlp. Trei dintre ei au ajuns la spitalul din Găeşti, iar unul, care este în stare foarte gravă, este în grija medicilor de la Târgovişte.


