Un bucătar din Târgovişte a dispărut fără urmă, de 11 zile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţiştii l-au dat în urmărire naţională şi îl caută pretutindeni. FOTO: Pro Tv
Poliţiştii l-au dat în urmărire naţională şi îl caută pretutindeni. FOTO: Pro Tv

Un bărbat în vârstă de 63 de ani, din Târgovişte, bucătar de meserie, a dispărut fără urmă din data de 21 ianuarie. Se pare că nu a suportat ideea că iubita sa vrea să se despartă de el.

Bărbatul a plecat de acasă fără bani şi fără telefonul mobil, nu înainte de a-i lăsa un mesaj.

„Probabil, când vei citi acest mesaj, eu nu voi mai fi lângă tine. Încerc să-ţi mulţumesc pe această cale pentru ultimele clipe frumoase (…). Ai să găseşti în foile mele numerele de telefon ale fraţilor mei. Dacă poţi, sună-i şi spune-le că eu nu mai sunt”, a scris bărbatul, potrivit stirileprotv.ro.

Poliţiştii l-au dat în urmărire naţională şi îl caută pretutindeni.

“Poliţiştii din Dâmboviţa desfăşoară activităţi de căutare a unui bărbat, de 63 de ani, domiciliat fără forme legale în municipiul Târgovişte, care la data de 21 ianuarie a plecat voluntar de la domiciliu, fără a mai reveni”, a preizat Alexandra Ciurea, purtător cuvânt IPJ Dâmboviţa.

Ilinescu Gheorghe, de 63 de ani, are următoarele semnalmente: 1,70 – 1,75 m înălţime, 70 de kilograme greutate, ochi albaştri, păr grizonat.

La data plecării, bărbatul purta blue jeans de culoare neagră, o geacă de culoare maro şi era încălţat din piele de culoare maro.

Cei care deţin informaţii utile în vederea depistării acestuia sunt rugaţi să sune la 112, apel gratuit, sau să anunţe cea mai apropiată unitate de poliţie.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite