FOTO “A vibrat blocul”. Un şofer băut a intrat cu maşina într-o clădire situată lângă Muzeul de Istorie din Târgovişte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un tânăr de 23 de ani, din Târgovişte, posesor al unui autoturism marca Hyundai, a trezit un bloc întreg, după ce a intrat cu maşina în casa scării. Poliţiştii a stabilit că şoferul a pierdut controlul volanului şi a distrus o bancă, dar şi treptele de la intrarea în bloc. Acesta consumase băuturi alcoolice.

Accidentul s-a produs pe Strada Calea Domnească din Târgovişte, foarte aproape de Muzeul de Istorie.

“Am auzit un zgomot puternic şi când am ieşit afară, am văzut o maşină în bucătărie la vecinu. S-a auzit un zgomot şi a vibrat puţin blocul, dar nu m-am speriat. Mi-am dat seama că a fost un accident şi am coborât”, ne-a povestit unul dintre locatari. 

“Din primele cercetări, poliţiştii au stabilit că un tânăr de 23 de ani, în timp ce se deplasa pe strada Calea Domnească din municipiul Târgovişte, a pierdut controlul direcţiei de deplasare, a părăsit partea carosabilă şi a intrat în coliziune cu o bancă situată pe marginea părţii carosabile. A fost testat cu etilotestul, rezultatul fiind de 0,66 ml alcool pur în aerul expirat, fiind condus de poliţişti la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgovişte, în vederea recoltării de probe biologice. Pe numele tânărului, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru  săvârşirea infracţiunii de conducere sub influenţa băuturilor alcoolice”, a declarat agentul Raluca Trandafir, purtătorul de cuvânt al IPJ Dâmboviţa.

În maşină se mai aflau încă doi tieneri, însă niciunul nu a fost rănit. Şoferul le-a spus poliţiştilor că a incercat să evite un câine care îi ieşise în cale. 

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite