Tabăra Stejarul este scoasă la licitaţie publică. Câştigătorul o va administra 49 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cele patru centre de agrement din Dâmboviţa, Căprioada, Cerbul, Vânătorul şi Steajrul au fost transmise în concesiune către Carpatmontana în 2014
Cele patru centre de agrement din Dâmboviţa, Căprioada, Cerbul, Vânătorul şi Steajrul au fost transmise în concesiune către Carpatmontana în 2014

Consiliul Judeţean Dâmboviţa a aprobat, luni, scoaterea la licitaţie a taberei şcolare Stejarul, aflată în administrarea Carpatmontana Serv SA. Totul se întâmplă după ce zona a devenit periculoasă din cauza alunecărilor de teren, pentru stoparea cărora ar fi nevoie de fonduri consistente.

Cele patru centre de agrement, Căprioada, Cerbul, Vânătorul şi Steajrul au fost transmise în concesiune către Carpatmontana în 2014. Pentru Stejarul, concesionarul a înregistrat pierderi, în 2014 de peste 75.000 de lei iar reactivarea unei alunecări de teren a distrus încă două clădiri şi piscina la sfârşitul anului 2014. 

Întrucât concesionarul actual nu are puterea financiară a reintroduce în circuit a acestei tabere şi nici fonduri europene nu pot fi accesate pe tabere şcolare, Consiliul Judeţean va scoate la licitaţie tabăra şcolară cu dreptul de administrare pe o perioadă de 49 de ani. Câştigătorul are obligaţia de a-i păstra destinaţie, respectiv, turism pentru tineret şi organizarea de tabere şcolare. 

Autorităţile au renovat atât clădirile care îi primeau pe elevi, cât şi piscina. Valoarea lucrărilor se ridică la peste 100.000 de lei. În acest moment, copiii nu pot fi primiţi în tabără.

  

Tabăra este situată în bazinul pomicol Voineşti, în pădurea de stejar Margineanca, într-o superbă zonă de dealuri subcarpatice, iar intrarea se face dinspre DN 72A Targoviste A, din comuna Gheboieni. 

Centrul de Agrement Stejarul dispune de 64 de locuri de cazare, în regim de funcţionare permanent şi o sală de mese cu o capacitate de 100 de locuri. 

De asemenea, mai dispune de  2 terenuri de tenis de camp,  2 terenuri de baschet,  1 teren de handbal şi  1 teren de minifotbal.

PE ACEEAŞI TEMĂ:

FOTO Tabăra Stejarul distrusă de o alunecare masivă de teren. Pământul mai are puţin şi intră în piscină

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite