Probleme pentru agricultori din cauza excesului de apă din sol
0Potrivit Monteagro Invest, companie controlată de investitori spanioli, cu investiţii în jdueţul Dâmboviţa, în prezent există un exces de apă în sol, care inundă o parte din terenurile agricole, deci productivitatea la culturile mari, în special grâu şi orz, nu va fi atât de mare pe cât se preconizează în piaţă.
„Anul acesta, de exemplu, cred că toată lumea care a pus grâu nu va câştiga foarte mulţi bani. Mă refer la cei care au cultivat grâu şi orz, pentru că preţurile nu vor acoperi cheltuielile, cu atât mai mult cu cât anul acesta vor trebui aplicate mai multe tratamente pentru a evita bolile“, a declarat reprezentantul Monteragro Invest pentru Mediafax.
Monteagro Invest, companie controlată de investitori spanioli, care se ocupă de cultivarea cu cereale pe o suprafaţă agricolă de 1.900 hectare în judeţul Dâmboviţa, a încheiat 2015 cu o cifră de afaceri de aproximativ un milion de euro, în scădere cu 15% faţă de anul precedent, potrivit companiei.
„Am încheiat anul 2015 cu o cifră de afaceri de un milion de euro. În campania de anul trecut am ieşit pe pierdere, dar anul acesta sperăm să îşi revină preţurile şi să ne ajute vremea. Anul trecut a fost unul foarte complicat, nu numai pentru noi, ci pentru toţi fermierii“, a spus Manuel del Pino, consultantul agricol al fermei Monteagro Invest
Monteagro Invest îşi vinde cerealele pe piaţa locală. Principalii lor clienţi sunt Moara Băneasa, care fabrică produse de panificaţie, şi fermele de porci din proximitatea judeţului Dâmboviţa.
În ceea ce priveşte planurile de viitor ale companiei, Monteagro Invest ia în calcul varianta de a intra pe segmentul agriculturii ecologice, adică să nu mai folosească niciun fel de chimicale, un segment care s-ar putea dovedi mai profitabil decât agricultura clasică, datorită subvenţiilor primite. „Nu am luat o hotărâre în acest sens, dar ne gândim să trecem pe agricultură ecologică, pentru că subvenţia e mai mare, iar preţurile sunt mai bune, chiar dacă producţia va fi mai mică. Credem că se vor câştiga mai mulţi bani din agricultură ecologică“, a mai spus Manuel del Pino.
Cei mai mari competitori ai companiei Monteagro Invest, de pe piaţa locală, sunt producătorii agricoli Interagro, Cerealcom Dolj, Grupul Maria, Racova Grup şi Agricost.
Cultivarea cerealelor este o industrie formată din aproximativ 7.700 de companii, care cumulat a avut vânzări totale de peste 18,9 miliarde de lei în 2014, potrivit celor mai recent informaţii publicate pe site-ul Ministerului Finanţelor.