Primul spectacol de operă cu marionete de pe scena Teatrului Tony Bulandra

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Spectacolul „O noapte furtunoasă” propus de regizorul Traian Savinescu se dovedeşte a fi o montare complexă, pe cât de fin şi riguros lucrată, pe atât de plină de haz şi voie bună.
Spectacolul „O noapte furtunoasă” propus de regizorul Traian Savinescu se dovedeşte a fi o montare complexă, pe cât de fin şi riguros lucrată, pe atât de plină de haz şi voie bună.

Duminică, 24 februarie 2019, de la ora 10:00, în Sala Studio a Teatrului Tony Bulandra, va avea loc premiera spectacolului „O noapte furtunoasă”, în regia lui Traian Savinescu.

Spectacolul cu actori şi marionete are la bază opera şi libretul lui Paul Constantinescu, alcătuit după comedia cu acelaşi titlu de I.L. Caragiale

A doua reprezentaţie se joacă în aceeaşi zi, de la ora 17:00, chiar înainte de o piesă celebră a aceluiaşi dramaturg, O scrisoare pierdută, spectacolul de la ora 19:00, din Sala Mare a Teatrului Tony Bulandra

„Geniul dramaturgic şi comic al lui Ion Luca Caragiale întâlneşte, în această operă, geniul muzical al compozitorului Paul Constantinescu, compozitor român de origine evreiască, membru al Academiei Române. Profesor la Conservatorul de muzică „Ciprian Porumbescu” din Bucureşti, Constantinescu a fost un talent artistic cu certe aptitudini şi faţă de literatură (poezie), artă plastică (desen, caricatură), cinematografie (operatorie). A manifestat o constantă preocupare faţă de folclor şi melosul bizantin, transformându-se dintr-un cercetător pasional într-un creator de forme sonore novatoare, originale”, se arată într-un comunicat al Teatrului Tony Bulandra.

Sursa citată menţionează că este pentru prima dată în România când se montează opera „O noapte furtunoasă” de Paul Constantinescu, după I.L. Caragiale, cu marionete. 

o noapte furtunoasa

„Cel mai mare dramaturg român a fost născut în judeţul Dâmboviţa, prin urmare montarea pieselor lui este absolut firească. Tinerii cărora ne adresăm cu precădere (12-17 ani) sunt cu atât mai atraşi de poveste cu cât ea este una muzicală şi, astfel, ne propunem să îi introducem în universul caragialesc încă de la vârste fragede. O deosebită oportunitate o reprezintă colaborarea cu regizorul de teatru, de teatru de animaţie şi de operă, Traian Savinescu. După ce a absolvit Facultatea de Teatru din Cluj, a studiat şi regie de teatru muzical la Academia de Muzică „G.Dima” Cluj-Napoca. Este membru UNIMA şi ASSITEJ, două organizaţii internaţionale destinate teatrului de animaţie. Are o vastă experienţă în multe instituţii de profil din întreaga ţară, a lucrat cu o sumedenie de artişti, atât actori, cât şi cântăreţi de operă şi operetă şi a fost apreciat pentru viziunea şi modul lui de lucru. Priceperea lui artistică s-a dovedit şi în perioada directoratului său la Teatrul Puck din Cluj-Napoca”, se mai arată în comunicat. 

Spectacolul „O noapte furtunoasă” propus de regizorul Traian Savinescu se dovedeşte a fi o montare complexă, pe cât de fin şi riguros lucrată, pe atât de plină de haz şi voie bună. 

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite