Petculescu şi Neguţ, la al treilea gol pe „Orăşenesc”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ionuţ Petculescu şi Cristian Neguţ au fost eroii Urbanului în meciul cu CS Ştefăneşti, disputat la sfârşitul săptămânii trecute. Ambii mijlocaşi ofensivi  au contribuit decisiv la succesul grupării din Titu (2-1), după ce au reuşit să-şi treacă numele pe lista marcatorilor.

Dacă Neguţ a marcat primul gol al partidei, Petculescu a consfiţit reuşita prin care Urbanul şi-a asigurat a şasea victorie din campionat. Mai mult de atât, prin golurile realizate împotriva ilfovenilor, ambii fotbalişti au urcat pe primul loc în topul golgeterilor de pe „Orăşenesc”, după ce au ajuns la cota 3. 

În condiţiile existente, cei doi mijlocaşi s-au alăturat lui Ovidiu Stan, un jucător care şi-a trecut în cont tot trei goluri pentru echipa antrenată de Rică Neaga. Până la partida cu Ştefăneşti, Petculescu a mai reuşit să puncteze cu CS Podari şi Atletic Bradu, iar Neguţ cu CS Podari şi CS Afumaţi. Topul marcatorilor titeni în actuala stagiune este completat de Ivaşcu şi Cârstea (ambii cu câte două goluri marcate), dar şi de Rădescu, fotbalist care a perforat o singură dată porţile adverse în stagiunea actuală. 

Târgovişte

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite