Peste un kilogram de cannabis şi trei arme, găsite în urma unor percheziţii, la Târgovişte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii şi procurorii DIICOT au efectuat duminică dimineaţă 19 percheziţii în judeţul Dâmboviţa şi în Bucureşti pentru destructurarea unei grupări de traficanţi de droguri, 18 persoane fiind duse la audieri.

În urma percheziţiilor au fost descoperite şi ridicate 1,4 kg de canabis, trei plante de canabis ajunse la maturitate, trei arme neletale, cântare electronice de mare precizie, precum şi suma de 4.000 de lei.

'Din materialul de urmărire penală administrat până în prezent în cauză rezultă suspiciunea rezonabilă că, la sfârşitul anului 2013 - începutul anului 2014, şaisprezece persoane au constituit un grup infracţional organizat având ca scop principal săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri, ulterior aceştia desfăşurând activităţi infracţionale din sfera traficului de droguri, în principal pe raza municipiului Târgovişte, procurând şi distribuind droguri de risc, respectiv canabis, şi adiacent droguri de mare risc şi substanţe cu efect psihoactiv către un număr mare de consumatori', arată DIICOT.

Conform procurorilor, suspecţii distribuiau drogurile în Târgovişte. Cei 16 suspecţi sunt acuzaţi de săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat prevăzută de art.367 alin.1 Cod penal, trafic de droguri de risc prevăzută de art.2 alin.1 din Legea nr.143/2000, trafic de droguri de mare risc prevăzută de art.2 alin.2 din Legea nr.143/2000 şi efectuarea de operaţiuni, fără drept, cu substanţe cu efect psihoactiv prevăzută de art.16 alin.1 din Legea nr.194/2011.

Percheziţiile s-au desfăşurat cu sprijinul lucrătorilor de poliţie de la Brigăzile de Combatere a Criminalităţii Organizate Ploieşti, Bucureşti, SCCO Buzău, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Dâmboviţa şi al jandarmilor din Dâmboviţa.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale - Serviciul Operaţiuni Speciale Ploieşti şi Compartimentul Operaţiuni Speciale Dâmboviţa, arată sursa citată.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite