Percheziţii în mai multe judeţe, în cadrul operaţiunii „Ziua Z“. Vizat de anchetă ar fi şi interlopul Ghenosu, din Târgovişte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ample percheziţii au loc miercuri în cadrul operatiunii „Ziua Z“, sub coordonarea Structurii Centrale a DIICOT. Procurorii au declanşat o amplă acţiune de combatere a fenomenului infracţional organizat, care se derulează concomitent pe teritoriul a 28 de judeţe şi a municipiului Bucureşti.

Percheziţii au loc în Botosani, Suceava, Iaşi, Neamţ, Vaslui, Galaţi, Brăila, Vrancea, Covasna, Braşov, Buzău, Prahova, Dâmboviţa, Constanţa, Ialomiţa, Călăraşi, Ilfov, Teleorman, Dolj, Gorj, Caraş, Hunedoara, Timişoara, Bihor, Satu Mare, Sălaj, Cluj şi Bistriţa-Năsăud), fiind efectuate un număr de 238 de percheziţii domiciliare, ce vizează nu mai puţin de 227 de suspecţi.

"Acţiunile concertate ale procurorilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism declanşate astăzi la nivel naţional sunt rezultatul activităţilor investigative derulate în 20 de cauze penale instrumentate de către 14 structuri teritoriale ale DIICOT şi Structura Centrală, ce vizează destructurarea mai multor grupări infracţionale implicate în majoritatea formelor de criminalitate organizată ce intră în competenţa direcţiei, respectiv trafic de droguri de risc şi de mare risc, trafic de persoane, criminalitate informatică, evaziune fiscală, contrabandă precum şi infracţiuni cu violenţă, santaj, lipsire de libertate în mod ilegal şi tentativă de omor", se arată într-un comunicat al DIICOT.

Acţiunea este efectuată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul structurilor de combatere a criminalităţii organizate, inspectoratelor de poliţie judeţene, luptători ai structurilor de intervenţii şi acţiuni speciale ale Poliţiei Române şi structurile de intervenţie speciale ale Jandarmerie Romane.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române.

Acţiunea a fost efectuata cu sprijinul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră şi al Direcţiei Generale Anticorupţie.

Vizat de această amplă anchetă ar fi şi temutul interlop Ghenosu, care a comis infracţiuni, pentru care a şi fost arestat, pe teritoriul mai multor state europene.

Târgovişte



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite