Păstrăvăria din Pucioasa ar putea fi redeschisă în luna iunie a acestui an

0
Publicat:
Ultima actualizare:
O problemă majoră în redeschiderea Păstrăvăriei este sursa de apă
O problemă majoră în redeschiderea Păstrăvăriei este sursa de apă

Închisă în urmă cu mai bine de cinci ani, păstrăvăria din Pucioasa a intrat din nou în atenţia reprezentanţilor Direcţiei Silvice Dâmboviţa. Costel Preda spune că se zbate să readucă la viaţă producţia de păstrăv cel mai târziu în luna iunie.

”Pentru anul 2013 ne-am propus o serie de obiective. Unul dintre acestea este stric legat de redeschiderea Păstrăvăriei de la Pucioasa. O problemă majoră este sursa de apă. Sper că vom găsi soluţiile cele mai bune pentru a rezolva această problemă. Nu mai concepem să stăm cu păstrăvăria în conservare. Sperăm ca cel mai târziu în luna iunie să dăm drumul la Păstrăvăria de la Pucioasa” a declarat Costel Preda, directorul Direcţiei Silvice Dâmboviţa.

Studiile efectuate de specialişti au arătat că indicat este ca apa să fie captată din pârâul Ialomicioara, nu din Barajul Pucioasa.

Zeci de miliarde pe an, din păstrăv

De la miliarde de lei, obţinute din valorificarea deliciosului păstrăv în fiecare an, s-a ajuns la creşterea, doar din plăcere, a carasului. Doar bazinele în care, odinioară se scălda mândru păstrăvul curcubeu, mai amintesc de faptul că acolo a fost o crescătorie. 

În urmă cu mai bine de cinci ani, păstrăvăria din oraşul-staţiune Pucioasa producea peste 150.000 de peşti. S-a ajuns ca în 2011 să mai producă doar câteva mii. 

Alimentare din baraj

Cum alimentarea se făcea direct din baraj, apa era neconformă iar pierderile nu au întârziat să apară. 

„Pierderile prin mortalitate peste limitele normale înregistrate an de an, s-au datorat în special calităţii necorespunzătoare a apei de alimentare a bazinelor. În ultmii ani, în afara variaţiilor mari de temperatură de 1-3 grade Celsius, aproximativ 120 de zile pe an, cu scăderea oxigenului dizolvat sub 6 mg/l, după ploi şi viituri, apa a reprezentat un real pericol pentru peşti. Apa avea un grad excesiv de turbiditate, ceea ce a dus la decesul acestora”, a declarat inginerul Codruţ Susai, responsabilul pe zona de Acvacultură şi Vânătoare din cadrul Direcţiei Silvice Târgovişte. 

Sistem italian de filtrare a apei

Regia Naţională a Pădurilor Romsilva va aloca anul acesta, până la un milion de lei, bani necesari pentru realizarea unui sistem de filtrare a apei, care să asigure producţiei un nivel optim de oxigen. „Toate conductele vor fi schimbate şi vom avea un sistem de filtrare fosoloit în Italia, la alimentarea localităţilor. Singura sursă de apă rămâne în continuare barajul. Am încercat să facem chiar şi puţuri de adâncime, însă nu a mers. În primăvara anului viitor sperăm să avem din nou producţie”, a mai spus Codruţ Susai.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite