O tânără din Târgovişte şi-a deschis o şcoală de pictură unde copiii se educă, iar adulţii scapă de griji şi dau frâu liber imaginaţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cunoscută în toată ţara pentru tehnica de “pictat pereţi”, târgovişteanca Roxana Cernea (27 de ani) şi-a deschis, de curând, o şcoală de pictură mai puţin convenţională. Cei care vor să îşi petreacă timpul liber relaxându-se sau dezvoltându-şi latura artistică au la dispoziţie ateliere. De asemenea, cei mici pot învaţa engleza prin pictură.

Pippolino Arte şi-a deschis porţile de la 1 septembrie. Pe lângă pereţii pictaţi sau buticul de lucruri handmade la care mai lucrează în timpul liber, Roxana Cernea a reuşit să pună bazele unui vis mai vechi al ei – acela de a avea propria şcoală de pictură construită pe o platformă mai puţin întâlnită. 

DE UNDE A PORNIT IDEEA

image

“Ideea acestei şcoli a pornit de la o puternică dorinţa lăuntrică de a mă exprimă prin culori, forme, texturi şi de la încântarea deosebită pe care o avem atunci când chiar cream împreună cu cineva. Pentru că a împărtăşi e un lucru minunat, invit pe toată lumea la relaxare, experimentare şi bună dispoziţie într-un cadru prietenos şi vesel, atât pe cei care pictează din când în când şi vor să facă din asta o matcă în care să îşi aducă energiile creatoare, cât şi pe cei care poate nu au mai pictat din copilărie”, ne-a spus Roxana. 

PICTURĂ PENTRU COPII - EDUCAŢIA PENTRU VIITOR

“Toate cursurile au rolul de a trezi trăirile, creativitatea, inspiraţia, iar eu voi picta alături ei! Această şcoală nu se adresează celor care vor să înveţe teorie. Bineînţeles, vom învaţă şi notiuniile de baza, dar nu acesta este scopul meu. Vreau să fie o şcoală liberă, la care cursanţii vin cu drag, la care cursanţii au libertate în pictură şi se pot exprima aşa cum îşi doresc. O şcoală unde pictăm cu sufletul în primul rând şi apoi cu mintea. De aceea am creat cursuri care te animă, sunt vii şi îţi stârnesc imaginaţia. Atelierele dedicate copiilor sunt pline de jocuri şi de cântecele, pe care nu le găseşti nicăieri în altă parte. "Învăţăm Engleză prin pictură" sau "Pictură interactivă", bazele lor au fost puse de mine, într-o seară, gândindu-mă:  Dacă aş fi copil, cum aş vrea să decurgă o oră de pictură? 

image

PICTURĂ PENTRU ADULŢI, LA UN PAHAR CU VIN

Cursurile dedicate adulţilor sunt menite în primul rând să reprezinte pentru aceştia o relaxare după o săptămâna de muncă, un loc unde vin să îşi hrănească sufletul cu ajutorul artei. 

“Le oferim un pahar de vin, o ambianţa liniştitoare dată de muzică bună şi o atmosfera pe care o găseşti întotdeauna când eşti între prieteni. Deşi am deschis de puţin timp sunt foarte mulţi adepţi care s-au înscris. Adulţi care preferă decât să se ducă în oraş să bea o cafea în gălăgie, să vină aici şi să îşi încarce bateriile. M-am gândit chiar să organizez pentru diferite evenimente acest gen de atelier. Dacă vrei să îţi revezi prietenii sau prietenele şi vrei să încerci altceva în afară de dansul în club sau o pizza la restaurant, eşti aşteptat în cadrul şcolii noastre. Noi punem tot la dispoziţie, iar tu poţi vorbi pe îndelete cu cei dragi într-un mod distractiv şi creativ. Şi cea mai bună parte e că la final pleci cu ceva acasă, făcut chiar de tine”, crede tânăra artistă. 

image

CE TEHNICI SUNT PREDATE

Cei care aleg să participe la cursurile Roxanei pot învăţa tehnici de lucru cu creionul, cu cărbunele, cu acuarela şi guaşă pe hârtie. Dintre tehnicile speciale amintim: pictura pe lemn, sticlă şi ceramică, colaj, papier machete, mozaic. 

image
Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite