"Noaptea Cărţilor Deschise" aduce sute de volume într-o bibliotecă din Dâmboviţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sute de persoane au participat, duminică seară, la ceea ce organizatorii au numit "cel mai mare schimb de cărţi", eveniment conceput în scop caritabil, dar şi pentru a promova lectură, potrivit Agerpres.

A cincea ediţie "Noaptea Cărţilor Deschise" a fost organizată în Parcul Colţea din Bucureşti, în intervalul orar 20:00-24:00, pentru a celebra Ziua Internaţională a Cărţii. 

De altfel, cu un sfert de oră înainte de începerea "regulamentară" a manifestării, în ciuda ploii mărunte, câteva zeci de persoane aşteptau la coadă să le vină rândul pentru a dona volume vechi din propria biblioteca în schimbul unor cărţi noi. Unii au venit cu volumele în plase ori chiar în mici genţi pe roţile. 

Anul acesta, cititorii care au oferit o carte din propria biblioteca au primit la schimb o carte nouă de la editura Litera, iniţiator al evenimentului. 

Cărţile strânse în cadrul campaniei vor fi donate către cinci biblioteci şcolare defavorizate din Dâmboviţa, Olt, Vaslui, Sălaj şi Bucureşti. După ce vor fi sortate, cărţile vor fi transportate, prin intermediul unei firme de curierat, la bibliotecile beneficiare, au declarat reprezentanţii editurii. 

Printre cărţile donate s-au regăsit titluri de Mihail Sadoveanu, Titu Maiorescu, clasicul volum "Ciocoii vechi şi noi", de Nicolae Filimon, basme celebre din literatură universală sau inedite cărţi de ştiinţe, precum "Matematică distractivă". 

Cărţile oferite în schimbul donaţiilor cititorilor reprezintă o selecţie a celor mai bune colecţii Litera de ficţiune, non-ficţiune şi cărţi pentru copii, au arătat reprezentanţii editurii. De altfel, în timpul evenimentului, logo-ul manifestării a fost proiectat pe clădirea de vizavi a Universităţii din Bucureşti.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite