„Locul zarafilor“ din Târgovişte, zona unde se învârteau banii Evului Mediu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Situat în Târgovişte, în apropierea Târgului de Sus sau poate în incinta acestuia, locul „zarafilor“, cum apare în documente, era un important loc de schimb pentru banii aflaţi în circulaţie în prima jumătate a secolului al XVII-lea.

Potrivit DEX, “zaraful” este o persoană care se ocupă cu schimbul banilor, un cămătar al zilelor noastre. 

În a doua jumătate a secolului al XVI-lea şi în prima jumătate a secolului al XVII-lea Târgovişte cunoaşte o intensă dezvoltare urbană, comercială şi meşteşugărească, căpătând aspectul unui oraş mare. Existenţa unui loc la zarafilor demonstrează existenţa unei pieţe de mărfuri târgoviştene bine organizată, iar chiria plătită de zarafi aducea venituri importante domniei. 

De-a lungul timpului locul zarafilor este menţionat cu ocazia vânzării sau cumpărării lui. Locul zarafilor este luat treptat de instituţii bancare, mai ales după 1860. Fiecare han avea zaraful său după cum fiecare hotel de azi deţine o casă de schimb.

„Autostrada“ Evului Mediu, drumul comercial Braşov-Târgovişte-Brăila

Cunoscut ca „autostrada Evului Mediu“, drumul comercial Braşov - Rucăr – Targoviste - Valea Ialomiţei -  Brăila a fost cel care a dus la dezvoltarea puternică a Ţării Româneşti. Rolul drumului comercial dintre Târgovişte şi Braşov era unul extrem de important pentru că se făceau schimburi de mărfuri, iar comercianţii din Orient şi Occident aduceau la noi marfă rară.

„Autostrada“ Evului Mediu, drumul comercial Braşov-Târgovişte-Brăila. A rezistat sute de ani şi a dus la dezvoltarea ţării
„Autostrada“ Evului Mediu, drumul comercial Braşov-Târgovişte-Brăila. A rezistat sute de ani şi a dus la dezvoltarea ţării

Situat pe drumul comercial continental care asigura legăturile dintre Europa centrală şi ţările Orientului Apropiat, Târgovişte a fost, timp de 300 de ani, cel mai important centru economic, administrativ, cultural şi comercial al ţării. Oraşul a constituit una dintre cele mai importante pieţe de desfacere a produselor negustorilor braşoveni, sibieni, genovezi, veneţieni, lioveni etc.

Târgovişte era un punct de vamă, aşa cum apare în prvilegiile acordate neguţătorilor poloni. Mihail, voievod coregent, dăruieşte în 1409 “10 case de oameni” în oraşul său de reşedinţă mănăstirilor Cozia şi Cotmeana printr-un hrisov în care se prevede: “Aceştia să fie de ocină şi de ohabă de toate dăjdiile şi slujbele şi dările (...) nici viglu, nici cal să nu li se ia, nici la orice muncă şi de alte mari şi mici , câte se află în oraşul domniei mele Târgovişte,  de toate să fie slobozi oamenii mănăstireşti…”, se arată în Istoria Târgoviştei, scrisă de George Coandă.

Într-un alt privilegiu emis de Mircea cel Bătrân, Târgoviştea este amintită, tot ca punct de vamă, pentru mărfurile neguţătorilor braşoveni. Acestora le reînnoia “aşezămintele ce le-au avut de la strămoşii domniei mele pentru vamă, prin târgurile din ţara domniei mele şi pe drumul Braşovului până la Brăila”. Erau aduse mărfuri atât din Orient “de peste mare”, cât şi din Occidentul european. Din Orient erau aduse piper, scorţişoară, şofran,  bumbac, mătăsuri, arme de Damasc, vase, bijuterii făurite la Constantinopol (Bizanţ), iar din Occident (Franţa, Ţările de Jos, spaţiul germanic, Cehia) postavuri de Ipru şi Luvia, şepci, vinuri din podgoriile fanţuzeşti, fier, arcuri, scuturi, cuţite, hamuri, funii, pânză sau cergi. Prin Târgovişte se exportau boi, porci, berbeci, cai, piei, mioare, peşte, ceară, blănuri, dar şi multe alte produse ale pământului.

În timpul domniei lui Mircea ce Bătrân, economia ţării este întărită prin măsuri privind sistemul de impozite şi taxe, prin emiterea de monedă în cantităţi suficiente şi cu valori potrivite, precum şi prin stimularea schimburilor comerciale cu ţările vecine cu care încheie tratate şi privilegii în acest sens. Se înfiinţează noi surse de venit în urma deschiderii minelor de aramă, în timp ce producţiile de cereale, animale şi sare cresc.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite