Gabriel Boriga, primarul ales al Târgoviştei, şi-a terminat mandatul cu doi ani mai devreme
0
Gabriel Boriga, fostul primar din partea PDL şi-a pierdut mandatul după ce, Prefectura Dâmboviţa a emis, la 19 iunie 2014, ordinul de constatare a încetării mandatului Primarului Municipiului Târgovişte. Decizia a fost luată ca urmare a condamnării lui Boriga Gabriel la pedeapsa de 3 ani de închisoare cu suspendare.
Primarul municipiului Târgovişte a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, în procesul de corupţie privind achiziţia la preţuri supraevaluate a unor echipamente pentru locurile de joacă din Târgovişte.
Decizia de suspendare din funcţia de primar a lui Boriga a venit cu o zi înainte de împlinirea a 6 ani de când acesta a preluat mandatul de primar al Târgoviştei.
Ce au constatat procurorii
Potrivit magistraţilor Judecătoriei Târgovişte, în dosarul în care bugetul Consiliului Local Târgovişte a fost prejudiciat cu aproape 400.000 de lei, aproximativ 100.000 de euro, prin achiziţia supraevaluată de echipamente pentru amenajarea locurilor de joacă, Gheorghe Simoiu, finul primarului Gabriel Boriga, patron al SC Utilex Construct SRL Pucioasa, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare pentru complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată. De asemenea, în acelaşi dosar a fost condamnat şi Mihai Olaru, directorul fostei Direcţii de Construcţii din cadrul Primăriei Târgovişte, la doi ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată.
Primarul Gabriel Boriga este la al doilea mandat de primar după ce în 2008-2012 a activat ca edil şef tot din partea PDL. În locul său, primar interimar a fost numit Ciprian Prisăcaru (PDL), care, ulterior a fost schimbat din funcţie în urma unei majorităţi favorabile PSD, astfel că în prezent, primar interimar este Cristian Stan (PSD).
Numele lui Gabriel Boriga a fost lansat în câteva rânduri atunci când s-a vorbit de candidaturile pentru alegerile din 2016, însă, în varianta în care el al fi reales de târgovişte ar trebui să păsărăsească din nou primăria pentru că instanţa i-a interzis acest drept.