FOTO VIDEO Militarii au fost sărbătoriţi la Târgovişte, Răcari şi Titu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La Târgovişte a fost marcată, sâmbătă, Ziua Armatei Române. Evenimente simiiare au avut loc şi la Titu şi la Răcari. La Răcari, autorităţile au desfăşurat un tricolor de 100 de metri, spre încântarea celor prezenţi.

La Târgovişte, evenimentul s-a desfăşurat la Monumentul Eroilor din garnizoana Teiş, acolo unde a avut loc intonarea Imnului de Stat al României, urmat de oficierea serviciului religios şi alocuţiuni rostite de reprezentanţii autorităţilor publice locale şi comandantul Garnizoanei Târgovişte, colonel Nicolae Antonie. Au fost programate depuneri de coroane, iar cei prezenţi au putut urmări şi defilarea gărzii de onoare.

Video credit: Petre Cristin Adrian

La Răcari, Ziua Armatei Române a început cu depunere de coroane la monumentul eroilor din oraşul Răcari. Imediat cu aceasta a fost organizat “Marşul Tricolorului”, pe strada Ana Ipătescu din oraş unde, peste 200 de persoane au întins un tricolor de 100 de metri, în semn de respect pentru Armata Română. 

La Titu,  evenimentul a fost sărbătorit prin oficierea unor slujbe religioase şi depuneri de coroane la  Monumentul Eroilor Căzuţi în Primul Război Mondial de la Titu-Târg şi la  Monumentul Eroilor Revoluţiei Române din Decembrie 1989  din Titu-Gară. Din partea Primăriei Titu au depus coroane de flori  plt.maj. Sergiu Răduţă şi  plt.maj. Alexandru Dinu."

În fiecare an, pe 25 octombrie se sărbătoreşte Ziua Armatei Române, aniversându-se victoria finală pentru eliberarea Transilvaniei de Nord de sub ocupaţia horthystă (25 octombrie 1944).

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite