FOTO Târgovişte: Facturi dublate la apa rece din cauza unui soft

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Asociaţiile de proprietari sunt hotărâte să dea Compania de Apă în judecată dacă şi luna viitoare vor veni facturile la fel de mari
Asociaţiile de proprietari sunt hotărâte să dea Compania de Apă în judecată dacă şi luna viitoare vor veni facturile la fel de mari

Sute de proprietari de apartamente din Fieni şi Târgovişte se plâng de faptul că la o lună de la schimbarea conducerii Companiei de Apă, facturile la apa rece curentă au explodat. În facturile primite acasă se arată că preţul crescut este destinat acoperirii pierderilor. Oamenii spun susţin că sumele care li se impută sunt nejustificate, atâta timp cât dau citirea corectă şi nu au pierderi în apartamente.

“Ăsta e branşamentul general al dânşilor. Eu sunt înţepat la această conductă. De aici în colo pe noi nu ne mai interesează. Pe noi ne interesează de aici în colo. Uitaţi-vă cum arată. Sunt pozate tot. Deci pierderi nu avem”, spune administratorul unei scări de bloc din Târgovişte.

Investiţii “nefolositoare”, în opinia Companiei de Apă

Foarte mulţi proprietari de apartament  au făcut şi investiţii de câte 600 de lei în apometre individuale la uşă, special pentru a nu mai plăti atât de multe pierderi. Acum însă, se pare că aceste aparate nu sunt recunoscute de Compania de Apă, deşi ele au fost instalate cu acordul societăţii. Asta ar fi una din cauze. O a doua cauză pentru “umflarea” facturilor ar fi citirea şi introducerea datelor de consum eronate într-un soft care gestionează toată reţeaua de apă din judeţ.

Facturi dublate la apa Targoviste

“Se mai întâmplă şi chestiuni de genul ăsta”

“Situaţia cred că a apărut din faptul că oamenii nu au  dat citirea corectă şi la cei care au implementat sistemul, din cauza diferenţelor pe care le au aparatele de măsură de la intrarea în bloc şi cu cele care  au fost montate la uşa apartamentelor. Poate fi şi o eroare umană. se poate să fie o cifră care nu este vizibilă atunci când o citesc angajaţii noştri şi atunci apare greşeala şi în soft. Se mai întâmplă şi chestiuni de genul ăsta”, a declarat Ion Ponorică, director adj Compania de Apă Târgovişte – Dâmboviţa.

Şefii companiei spun că este în derulare un amplu proiect de modernizare a reţelelor de apă în judeţ, în valoare de 140 de milioane de euro şi că la finalizarea acestuia, ar trebui ca fie consumator să plătească exact cât consumă. Chiar şi aşa, oamenii nu îşi vor primi banii înapoi pe care i-au plătit în plus.

“Eu nu am piscină domne!”

“Să consumi 3-4 metri cubi, iar ei să ajungă să ne bage 16 mc de apă?! Păi eu nu am piscină domne! Eu nu am piscină în casă. Pierderi la subsol nu avem, deci nu e spart pe nicăieri. Nu mi se pare corect să plătim 17-18 metri de apă”, ne-a povestit o locatară, extrem de revoltată.

Chiar şi şeful unei scări de bloc a fost nevoit să plătească într-o lună de trei ori consumul citit pe apometru şi a ajuns, astfel, la 40 de mc la un apartament cu două camere.

“Vă spun eu când se întâmplă. Se întâmplă când sunt sărbători. Atunci ne bagă în plus că trebuie să le plătească pe doamnele alea care stau acolo pe scaun, că atunci când te duci te sfidează că ce cauţi la ele. În ianuarie am dat 13 mc şi mi-au mai băgat încă 26 în plus”, ne-a spus Vasile Ciucanu.

Asociaţiile de proprietari sunt hotărâte să dea Compania de Apă în judecată dacă şi luna viitoare vor veni facturile la fel de mari.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite