FOTO Un român a făcut turul Carpaţilor cu bicicleta. „Pe drum m-am întâlnit cu mulţi străini, mai puţin cu români“
0
Un târgoviştean în vârstă de 42 de ani a făcut turul Carpaţilor pe bicicletă. Sorin Gheorghe, de profesie inginer în telecomunicaţii, a plecat de unul singur, pe două roţi, prin cei mai înalţi munţi ai României, pentru pentru a promova frumuseţile naturale ale României.
Aventura sa a început pe 17 august. Sorin Gheorghe a parcurs în total 1.770 de kilometri, în 12 zile. Bărbatul spune că a vrut să iasă din zona sa de confort, şi-a luat inima în dinţi şi a plecat la drum.
„Au fost perioade în care am vrut să renunţ, din cauza drumului greu accesibil. Am continuat pentru că îmi place să mă plimb cu bicicleta. O tură de 100 de km nu o mai percep ca fiind grea. Cu bicicleta merg de ani buni, dar au fost perioade când am abandonat-o. Drumeţiile mi-au plăcut întotdeauna şi mai ales ţara noastră. Este mai iubită de străini decât de ai noştri”, spune aventurierul.

Traseul a fost următorul: Târgovişte - Ploieşti - Munţii Buzăului - Munţii Vrancei - Lacul Roşu - Cheile Bicazului - Valea Bistriţei - TransRarau - Pasul Prislop – Borşa – Vişeu - Sighetul Marmaţiei - Săpânţa - Negreşti - Oaş, Satu Mare - Zalău - Glavoi - Pasul Vârtop - Valea Arieşului - Albac - Castelul Corvinilor din Hunedoara - Haţeg - Petroşani – Petrila - Obârşia Lotrului - Pasul Urdele - Novaci - Horezu, Râmnicu Vâlcea - Curtea de Argeş – Piteşti - Găeşti – Târgovişte.
„Aveam nişte zone pe lângă tot am trecut şi doar le-am văzut. M-am gândit să le iau la rând, să fac un fel de circuit care să le includă pe toate. aveam deja experienţă în ceea ce priveşte echipamentul, ştiam ce să îmi iau la mine. Partea mai complicată a fost faptul că fiecare zi urma să includă diferenţă de nivel destul de serioasă şi faţă de nişte drumuri de la câmpie e mult mai probabil să dai de nişte drumuri greu de trecut. Pe hartă poate apărea un drum forestier, dar bun şi când ajungi acolo să fie ori plin de noroi, ori plin de copaci. Dacă a plouat şi pe acolo s-a trecut cu TAF sau cu şenile nu mai poţi să pedalezi. Trebuie să cari bicicleta în cârcă. Cu bagaje pe ea e aproape imposibil să o cari”, spune târgovişteanul
A fost un drum cu surprize
”Am fost de unul singur pentru că a fost destul de greu să găseşti amici care să aibă liber în perioada în care ţi-ai luat tu concediu. Au fost perioade în care mi-a venit să renunţ. Mergând cu bagaje au fost unele coborâri pe care nu am putut să le fac la liber, să nu pun frână şi mi-am consumat foarte mult din plăcuţele de frână. Eu le pusesem noi la plecare, dar până la urmă au ţinut. Cel mai mult se consumaseră pe drumurile de ţară şi mă speriasem puţin”, explică Sorin.


Sorin Gheorghe spune că prin demersul său a vrut să promoveze frumuseţile naturale ale României. „Drumeţiile mi-au plăcut întotdeauna, nu doar muntele. Chiar şi pe dealuri îmi place să merg şi la mare, natura în sine. Pe drum m-am întâlnit cu mulţi străini, mai puţin cu români. Zona Bucovinei şi Maramureşului sunt atracţii mari pentru turiştii străini. I-am întrebat eu de ce au ales România şi mi-au spus că au avut păreri bune despre ţara noastră, dar şi negative. Dacă se documentează bine ei vin pentru chestiile pozitive de la noi. Bucovina pe bicicletă e superbă”, spune acesta.
Au fost şi momente grele pentru biciclistul pelcat de unul singur prin munţii României. În prima noapte nu şi-a putut instala cortul şi a dormit sub cerul liber. „Am auzit mistreţi trecând destul de aproape. Asta se întâmpla prin Munţii Buzăului. A fost destul de ciudat. Am auzit că mistreţii sunt mai periculoşi chiar decât urşii. Am mai dormit într-o cabană părăsită. Chiar am dormit foarte bine acolo pentru că la cort trebuie să aştept să se usuce. Dar ieşirea nu a fost sălbatică total. Am dormit şi la pensiuni, ziua mai mâncam şi la o terasă. În rest îmi luam mâncare de la magazinele mici”, povesteşte Sorin.

Într-una dintre zile, a avut o întâlnire periculoasă cu o haită de câini ciobăneşti înfuriaţi.
„Dintr-o dată mă văd înconjurat de vreo 15 câini, îşi arătau colţii şi lătrau pe toate. Am încercat să nu le port pică, dacă se poate spune aşa ceva, ci să îi văd că pe nişte câini pe care ii cunosc, şi de care îmi place. Pare o prostie, şi poate că nu ajută cu nimic, cel puţîn direct, însă mă gândesc că schimbă atitudinea mea, şi cu asta şi modul în care interacţionez cu ei, iar ei simt. Câinelui care se apropiase cel mai mult i-am zis: <<Băiete, ce faci mă? Ce vrei? Nu mă face să dau cu piatra asta în tine, că nu aş vrea>>. Şi s-a conformat”, îşi aduce aminte el.
Sorin nu este la prima aventură de acest. A mai plecat cu bicicleta în Deltă, însă traseul a fost mult mai uşor şi lipsit de pericole. Distanţa parcursă a fost de 1.200 de km. „Am mai făcut o chestie de genul ăsta. Anul trecut am plecat în Deltă şi după aceea am fost pe litoral, până la Vama Veche şi m-am întors acasă prin sudul Dobrogei. Am ajuns la Ostrov, Olteniţa şi de acolo la Bucureşti şi Târgovişte. Am făcut şi atunci 1.100 de kilometri. Toată chestia a durat 9 zile. A fost ceva mai simplu pentru că drumul e mai mult plat. De vreo două sau trei ori am fost nevoit să iau şi vaporul pentru a trece de zonele impracticabile”, spune el.




























