Evadat de la Penitenciarul Găeşti, găsit după patru luni, în Spania

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Acesta era dat în urmărire internaţională şi a fost găsit în oraşul Castellon
Acesta era dat în urmărire internaţională şi a fost găsit în oraşul Castellon

Un deţinut care evadase de la Penitenciarul Găeşti, din judeţul Dâmboviţa, în luna februarie, a fost găsit în Spania, la 1 iulie, în urma schimbului de informaţii prin intermediul Biroului Sirene din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Acesta era dat în urmărire internaţională şi a fost găsit în oraşul Castellon. Bărbat ecadase la 23 februarie, după ce a beneficiat de o învoire de 24 de ore. El a beneficiat de permisie şi nu s-a mai prezentat la unitatea penitenciar. 

gaesti penitenciar

"Având în vedere faptul că au fost obţinute date cu privire la părăsirea teritoriului naţional de cel în cauză, la data de 4 iunie a.c., pe numele lui a fost emis un mandat european de arestare. Biroul SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române cu sprijinul  Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa, a introdus în Sistemul de Informaţii Schengen o semnalare pentru reţinerea, arestare şi predarea către România a persoanei evadate. În cauză, urmează ca autorităţile judiciare spaniole să dispună cu privire la predarea către România a acestuia", se arată într-un comunicat al IPJ Dâmboviţa.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite