Consiliul Local a aprobat Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană a Târgoviştei. Ce proiecte sunt vizate
0Consilierii locali municipali au aprobat la sfârşitul săptămânii trecute Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană a Municipiului Târgovişte, document care se află în lucru de mai bine de un an şi care de-a lungul acestui timp a suportat tot felul de modificări, de îmbunătăţiri, până când a reuşit să satisfacă pretenţiile consilierilor şi administraţiei publice locale.
Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană reprezintă documentul cadru, pe termen mediu şi lung, pentru pregătirea portofoliului local de proiecte care are în vedere direcţiile de finanţare aferente perioadei de programare financiară din fonduri europene 2014- 2020.
Strategia de dezvoltare a oraşului reprezintă un plan de acţiune concret, care descrie nu numai ce proiecte sunt necesare pentru municipiu, ci şi cum trebuie acestea implementate pentru a obţine efecte sinergice în dezvoltarea urbană.
Cum municipalitatea intenţionează ca în perioada următoare să acceseze fonduri europene pentru implementarea la Târgovişte a unui proiect de peste 21 milioane de euro ce vizează transformarea municipiului într-un oraş smart, cu un transport public de persoane ecologic şi modern, realizarea unui asemenea document într-un mod profesionist era necesar.