Cod galben de ninsori abundente şi vânt puternic pentru 12 judeţe

Cod galben de ninsori abundente şi vânt puternic pentru 12 judeţe

Vântul va prezenta intensificări temporare, cu viteze în general de 50…55 km/h, iar la altitudini de peste 1500 m cu rafale de peste 80 km/h, astfel că vor fi intervale cu ninsoare viscolită şi vizibilitate redusă.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, marţi, o informare meteo de vreme rea, vânt puternic şi ninsori abundente, pentru 12 judeţe. Perioada de avertizare este 13-15 februarie.

Potrivit ANM, se vor semnala  precipitaţii în extindere, moderate şi local însemnate cantitativ, intensificări ale vântului.
 
În intervalul menţionat, precipitaţiile vor fi în extindere, dinspre sud-vest şi vor cuprinde toată ţara. În sudul şi în estul teritoriului se vor cumula local 15…20 l/mp şi pe spaţii restrânse, în special la deal şi la munte, peste 25…30 l/mp.
 
În Dobrogea va ploua, în Câmpia Română vor predomina ploile, în Câmpia de Vest se vor semnala precipitaţii mixte, iar în restul ţării vor fi mai ales ninsori.
 
Se va depune strat de zăpadă, local consistent în zonele montane şi submontane, iar în a doua parte a intervalului şi în Moldova.
 
Începând din seara zilei de miercuri, 14 februarie, precipitaţiile vor fi în restrângere către est-nord-est.
 
Vântul se va intensifica temporar în majoritatea regiunilor. Vor fi perioade de timp cu rafale de 45…55 km/h în sud, în centru şi în est, iar la munte peste 70…80 km/h, astfel că ninsoarea va fi viscolită, iar vizibilitatea scăzută.
 
Miercuri vor fi ninsori abundente, local viscolite, şi se va depune un strat consistent de zăpadă, în judeţele Buzău, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Braşov, Vâlcea, Sibiu, Hunedoara, Gorj, Mehedinţi şi Caraş-Severin, potrivit meteorologilor.
 
Vântul va prezenta intensificări temporare, cu viteze în general de 50…55 km/h, iar la altitudini de peste 1500 m cu rafale de peste 80 km/h, astfel că vor fi intervale cu ninsoare viscolită şi vizibilitate redusă.
 
Pentru intervalul 14 februarie, ora 11:00 – 15 februarie, ora 11:00, un alt Cod galben vizează ninsori şi viscol în judeţele Suceava, Botoşani, Neamţ, Iaşi, Bacău, Vaslui, Vrancea, Buzău, Harghita, Covasna, Braşov, Argeş, Dâmboviţa şi Prahova.
 
În intervalul menţionat, se vor semnala ninsori temporar însemnate cantitativ (în general 20 – 25 l/mp) cu depunere de strat de zăpadă consistent în estul Carpaţilor Meridionali, în Carpaţii Orientali, în cea mai mare parte a Moldovei şi local în nordul Munteniei. Vântul va prezenta intensificări temporare, cu viteze în general de 45 – 50 km/h, iar la altitudini de peste 1.500 de metri, în special în Carpaţii de Curbură, cu rafale de peste 70 km/h, astfel că vor fi intervale cu ninsoare viscolită şi vizibilitate redusă.
citeste totul despre: