Cea mai grea iarnă din istoria judeţului Dâmboviţa. Cât măsura zăpada şi care a fost minima absolută

Cea mai grea iarnă din istoria judeţului Dâmboviţa este consemnată în statistici în 1954, atunci când „Marele Viscol" a încremenit Bucureştiul şi întreaga Românie. Casele erau acoperite de nămeţi şi cu greu îşi croiau oamenii drum prin munţii de zăpadă. Minima absolută din Dâmboviţa însă, nu a fost înregistrată în 1954, ci la 13 ianuarie 2004.

Zăpadă cât casa

Potrivit statisticilor Administraţiei Naţionale de Meteorologie, în 3 februarie 1954 iarna a lovit cel mai puternic ţara noastră.

“M-am uitat pe geam la zăpada de atunci. Era de pe o casă pe alta. Aveam patru ani. Vedeam pe cei mai mari care se dădeau cu sania peste case. Era frumos să îi priveşti dar pentru cei care trebuiau sa asigure supravieţuirea era greu. Trebuia săpate tuneluri. Uşa trebuia să se deschisă dininterior pentru că altfel nu puteai să ieşi. Au fost vremuri cumplite, pentru că nu erau dotările din ziua de astăzi. Cu toate acestea, astăzi avem la fel de mari probleme, pentru că oamenii nu se mai ajută între ei. A dispărut solidaritatea. Se ajutau altfel oamenii pe vremurile acelea. Atunci oamenii îşi deszăpezeau singuri uliţele şi nu aşteptau la militari sau jandarmi ca acum”, ne-a apus fostul preşedintele al Consiliului Judeţean din perioada 2000-2004, Aurel Cucu. 

Potrivit meteorologilor, în 1954 s-a înregistrat şi cea mai lungă iarnă, care a până în luna martie.

Minima absolută

În perioada mandatului lui Aurel Cucu a fost înregistrată cea mai scăzută temperatură din istoria judeţului Dâmboviţa. Este vorba de ziua de 13 ian. 2004, când Staţia Meteo Târgovişte a înregistrat în aer o temperatură de -25,8 gr. Pe sol, temperatura a fost şi mai scăzută, de -29 de gr. 

Cu toate acestea, îşi aduce aminte Cucu, în Târgovişte nu erau probleme pentru că locuitorii erau încălziţi prin sistemul centralizat de stat, Termica SA, care a fost pusă pe butuci şi închisă în 2014.

“Pe vremea aia nu erau probleme deosebite cu căldura, pentru că era asigurată centralizat pentru tot oraşul. Nu erau nevoiaşi. Imediat după ‘89 s-a rezolvat problema cu nevoiaşii. Cu circulaţia nu era problemă pentru că nu erau zăpezi mari. Nu am avut probleme deosebite în perioada în care am fost eu preşedinte. Căldură era în fiecare casă. Atunci funcţionau bine centralele şi nu îngheţau”, mai spune Aurel Cucu.