Asfalt turnat în cadrul PIDU, surpat pe B-dul Carol I. Şoferii au fost în real pericol

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un crater imens a apărut pe Bulevardul Carol I, din Târgovişte, chiar în sensul giratoriu. Un şofer a fost la un pas să scape în "văgăuna" şi doar prezenţa de spirit a făcut să nu vorbim, la momentul acesta, şi de victime.

Totul s-a întâmplat, miercuri, la o oră de vârf, când mulţi şoferi tranzitau Bulevardul Carol I. Zona a fost reabilitată în cadrul Planului Integrat de Dezvoltare Urbană (PIDU), iar recepţia finală a lucrărilor a fost semnată de curând.

Zona a fost delimitată de Poliţia Locală Târgovişte pentru a fi ocolită de şoferi. Chiar acolo, constructorul a realizat lucrări de reabilitare a canalizării, iar multe săptămâni şoferii au fost nevoiţi să circule pe un pod improvizat.

Constructorul va fi cel care va suporta reparaţia drumului, care are garanţia până în 2021.

La faţa locului au ajuns şi reprezentanţii Primăriei Târgovişte care analizează situaţia. Nu de puţine ori s-a întâmplat ca executivul să atragă atenţia constructorului asupra lucrărilor de proastă calitate, iar semnarea recepţiei finale a fost întârziată tocmai din această cauză, muncitorii fiind nevoiţi să refacă lucrări pe ultima sută de metri.

image
image

PIDU A

Valoarea proiectului PIDU A este de 75,8 milioane de lei. Finanţarea este asigurată în proporţie de 80,4% de fonduri europene, 17,6% de la bugetul de stat şi 2% contribuţia Primăriei Târgovişte.

Lucrările sunt executate de Delta ACM 93 SRL şi Verta Tel SRL.

Proiectul de finanţare a fost semnat în septembrie 2010, la Târgovişte, de ministrul de la acea vreme al Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea.

Contractul pe zona A PIDU prevede lucrări în micro 6 din Târgovişte. Vor fi reabilitate străzi, reţele de iluminat public şi fibră optică, reţele de apă-canal.

De asemenea proiectul prevede realizarea de piste pentru biciclişti, în lungime de opt kilometri, 12 staţii de transport public, patru spaţii de joacă, şase hectare de amenajare teren spaţii verzi. Totodată vor fi realizate 1.900 de locuri de parcare.

image

PIDU B

Planul Integrat de Dezvoltare Urbană (PIDU) "B", în valoare de 34 de milioane de euro, cuprinde cinci cartiere: micro 6, Aleea Trandafirilor, cartierul CFR, micro 11 şi micro 12.

Proiectul are o durată de implemenetare de 18 luni şi prevede reabilitarea reţelelor de iluminat, reţele de apă canal, vor fi amenajate trotuare, se vor amenaja aproape 3.000 de locuri de parcare, vor fi construite piste pentru biciclişti, se vor realiza şase staţii de transport public, şase parcuri şi va fi amenjat un hectar de spaţiu verde. 

În total, Planul Integrat de Dezvoltare Urbană al municipiului Târgovişte (PIDU A şi B) beneficiază de fonduri europene de 149 de milioane de lei.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite