Aproape că a intrat cu maşina în casă. Accident stupid, cauzat de un şofer neatent

0
Publicat:
Ultima actualizare:
accident nucet

Un stâlp de curent a fost avariat şi o conductă de gaze a fost fisurată, miercuri, după ce o maşină a ieşit de pe carosabil şi a ajuns în curtea unei gospodării din localitatea Nucet, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dâmboviţa.

Nicio persoană nu a fost rănită în accident. „Pompierii târgovişteni au fost solicitaţi să intervină în urma producerii unui accident rutier, ce a avut loc pe pe raza localităţii Nucet, în care a fost implicat un autoturism care a părăsit carosabilul şi a intrat, prin porţi, în curtea unei gospodării.

În urma impactului a fost avariat şi un stâlp de electricitate, iar o conductă de gaze a fost fisurată”, precizează reprezentanţii ISU Dâmboviţa.

La faţa locului au ajuns echipaje de pompieri, dar şi echipe de la operatorii de electricitate şi distribuţia gazelor.

„Pompierii de la Detaşamentul Târgovişte s-au deplasat cu o autospecială de intervenţie şi un echipaj de ambulanţă SMURD, unde au acţionat pentru asigurarea şi securizarea zonei până la sosirea echipelor specializate de la operatorii de distribuţie a gazelor şi energiei electrice. 

Din fericire, accidentul nu s-a soldat cu victime, înregistrându-se doar pagube materiale importante”, mai anunţă ISU Dâmboviţa. 

accident nucet
Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite