Alegeri prezidenţiale 2014. ACL Dâmboviţa îl acuză pe Adrian Ţuţuianu de continuarea mascată a campaniei electorale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele PSD şi al Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, continuă mascat campania electorală, potrivit ACl Dâmboviţa, "sperând să impresioneze electoratul din localitatea Măneşti cu lucrări de asfaltare într-o zi ploioasă".

"Dacă de doi ani şi jumătate, judeţul a fost văduvit aproape total de investiţii, liderul social-democrat s-a trezit să-şi bată joc de banii publici, cu lucrări de mântuială, în speranţa că va smulge câteva voturi în plus. Reţeta preşedintelui PSD este copiată şi în oraşul Găeşti, unde – în ciuda condiţiilor meteorologice nefavorabile - se toarnă trotuare, cu o zi înaintea votului. ACL Dâmboviţa solicită membrilor PSD aflaţi în funcţii de demnitate publică să înceteze a risipi resursele provenite din taxele şi impozitele cetăţenilor – şi aşa limitate – pentru acţiuni electorale evidente, cu lucrări sortite degradării premature. Totodată, cerem Inspectoratului de Stat în Construcţii să verifice calitatea acestor investiţii şi să dispună măsurile care se impun. Dacă în unele zone ale judeţului, PSD încearcă să impresioneze prin lucrări de mântuială, în altele mizează pe vandalism. În Morteni, Costeşti Vale, Răscăeţi şi Vişina, bannerele candidatului ACL au fost devastate, noaptea trecută. Poliţiştii au întocmit dosare penale pentru distrugere, inclusiv pe numele primarului din Costeşti Vale şi al viceprimarului din Morteni, şi sperăm ca autorităţile să ia până la capăt măsurile necesare în aceste cazuri, care nu au nimic în comun cu manifestarea democratică şi normală a voinţei electoratului", se arată într-un comunicat al ACL Dâmboviţa.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite