Activitatea cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte de pe raza Municipiului Târgovişte, restricţionată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
bulandra tony

Activitatea cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte de pe raza Municipiului Târgovişte, a fost restricţionată ca urmare a numărului în continuă creştere a cazurilor de COVID-19.

„Vă informăm asupra aprobării Hotărârii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Dâmboviţa nr. 40/08.10.2020 ce completează Hotărârea nr. 39/08.10.2020 cu următoarea măsură: începând cu data de 09 octombrie 2020 se restricţionează organizarea şi desfăşurarea activităţii cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte de pe raza Municipiului Târgovişte. Totodată, sunt exceptaţi de la restricţiile prevăzute la art.1 din Hotărârea CJSU nr. 39/08.10.2020, agenţii economici care prepară şi servesc hrană în interiorul localurilor pentru clienţii care sunt cazaţi în propriile hoteluri/pensiuni”, se arată într-un comunicat al Prefecturii Dâmboviţa.

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Dâmboviţa a aprobat Hotărârea nr. 37/06.10.2020 privind scenariile de funcţionare pentru  unităţile de învăţământ/clase din judeţul Dâmboviţa.

Astfel, începând cu data de 7 octombrie, în toate unităţile administrativ-teritoriale de pe raza judeţului Dâmboviţa se instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie pe o rază de 100 de metri în jurul unităţilor şcolare.

Hotărârile Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Dâmboviţa pot fi consultate pe site-ul Instituţiei Prefectului-judeţul Dâmboviţa, secţiunea Activităţi - Situaţii de urgenţă.

Judeţul Dâmboviţa raportează o creştere semnificativă a numărului de noi cazuri de COVID-19, de la 37 de îmbolnăviri raportate miercuri, la 128 de noi cazuri în doar 24 de ore raportate joi, 8 octombrie. În 12 localităţi ale judeţului rata de infectare cu noul coronavirus depăşeşte 1,5 la o mie de persoane.

Localitatea dâmboviţeană cu cea mai ridicată rată de infectare este comuna Dobra, unde există 3.531 de locuitori, iar 21 dintre aceştia au fost confirmaţi ca fiind infectaţi cu virusul SARS-CoV-2 numai în ultimele 14 zile. Astfel, rata de infectare este 5,95 la mia de localnici.

Şi în comunele Moţăieni, Crevedia şi Ulmi se înregistrează mute îmbolnăviri în ultimele două săptămâni. La Moţăieni rata de infectare este de 4,53 la o mie de locuitori, la Crevedia se înregistrează 3,84 de cazuri de COVID la fiecare o mie de localnici, în timp ce în comuna Ulmi rata de infectare este de trei la mie.

Alte opt localităţi depăşesc rata de infectare de 1,5 la o mie de locuitori.

Municipiul reşedinţă de judeţ, Târgovişte, are o rată de infectare de 1,89 la o mie de locuitori.

În schimb, în 18 localităţi dâmboviţene, toate din mediul rural, nu se înregistrează nicio infectare cu nou coronavirus.

În ultimele 24 de ore au fost raportate 128 noi cazuri de infectare, faţă de 37 raportate miercuri.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite